Proiectul legii bugetului de stat pentru 2023, făcut public

Deficitul bugetar pentru anul 2023 este estimat la 68,3 miliarde de lei, adică 4,4% din PIB, se arată în proiectul Legii bugetului de stat, făcut public marţi seară de Ministerul de Finanţe. Creşterea economică prevăzută este de 2,8%, iar cheltuielile destinate investiţiilor reprezintă 7,22% din PIB.

Potrivit proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2023, disponibil aici, bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 275.690,8 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 596.377,7 milioane lei credite de angajament şi în sumă de 353.640,7 milioane lei credite bugetare, cu un deficit de 77.949,9 milioane lei.

Astfel, deficitul bugetar ESA în anul 2023 este estimat la 4,4% din PIB, urmând ca acesta să ajungă în anul 2026 la 2,9 % din PIB, respectiv o reducere de 1,5 puncte procentuale faţă de anul 2023, încadrându-se la sfârşitul orizontului de prognoză (anul 2024) în prevederile regulamentelor europene.

În document se mai arată că proiectul de buget este configurat pe un cadru economic cu o creştere economică de 2,8% prevăzută pentru anul 2023.

De asemenea, în anul 2023 cheltuielile destinate investiţiilor însumează aprox. 112,1 miliarde lei, reprezentând aproximativ 7,22% în PIB.

Guvernul estimează un deficit bugetar de 68,3 miliarde de lei, în scădere faţă de 80 de miliarde de lei, cât este prognozat pentru anul în curs, potrivit Profit.ro. În 2023, Ministerul Apărării va primi mai multe fonduri de la buget.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, luni, în emisiunea Talk News de la Prima News TV, că bugetul de stat pe 2023 va fi public cel mai probabil joi, după şedinţa Guvernului, el arătând că probabil într-o săptămână va trece prin comisia de buget şi prin plenurile reunite ale celor două Camere, astfel că va fi aprobat până în sărbători şi va intra în vigoare din prima zi a anului viitor.

”Bugetul va fi expus public cel mai probabil joi, după şedinţa Guvernului, ştiam că joi se va face. Construcia bugetară în momentul de faţă cuprinde un procent al investiţiilor record pentru România, este anul în care practic ne propunem repornirea motoarelor economiei romîneşti, la capacitate maximă, după atâtea crize prin care am trecut în ultimii ani”, a spus Ionuţ Stroe.

El a arătat că vor fi reconfirmate aceste creşteri ale investiţiilor, posibil să se ajungă la un procent de 7,4% anul viitor.

Despre o creştere economică de 3%, purtătorul de cuvânt al PNL a spus: ”Eu cred că va fi mai mare, nu pot să vă dau cifre”.

În privinţa calendarului adoptării bugetului, Ionuţ Stroe a afirmat că acesta va merge în Parlament, unde va sta în dezbatere parlamentară atât cât va fi nevoie.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *