Proiectul privind sprijin financiar pentru fertilizarea in vitro, pus în dezbatere publică de Ministerul Familiei

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă că a pus în dezbatere publică proiectul privind acordarea de sprijin financiar din partea statului pentru femeile care vor să facă fertilizare in vitro, una dintre propuneri fiind creşterea vârstei maxime de la 40 la 45 de ani. Ministerul lucrează de asemenea la două proiecte care vizează decontarea unor teste genetice pentru depistarea cancerului de sân.

Modificările privind implementarea programului de fertilizare in vitro vor fi făcute împreună cu Ministerul Sănătăţii şi prevăd extinderea categoriei de vârstă în cazul persoanelor care-şi doresc să aplice pentru o astfel de procedură, dar şi decontarea unei sume care să acopere atât tratamentul medicamentos, cât şi procedura de fertilizare în sine.

Potrivit ministrului Gabriela Firea, până în prezent, proiectul care a fost implementat la nivelul Primăriei Capitalei prevedea posibilitatea ca doar femeile cu vârsta între 20 şi 40 de ani să beneficieze de FIV, propunerea fiind ca vârsta să fie majorată la 45 de ani.

„Suma decontată este 4.500 de euro, echivalentul în lei, şi se pot înscrie în program cupluri căsătorite sau nu, dar şi femeile singure. Se va legaliza şi în ţara noastră transplantul de material genetic, acum multe cupluri fiind nevoite să meargă în străinătate. Voi propune, de asemenea, acordarea mai multor zile libere pentru femeile care realizează aceasta procedură, pentru că specialiştii vorbesc de circa 7-10 zile de repaos. Ministrul Sănătăţii, Alexandrul Rafila, încurajează total acest proiect şi sper ca în două luni să putem aplica proiectul la nivel naţional”, precizează Gabriela Firea.

Ministerul Familiei anunţă de asemenea că lucrează alături de Ministerul Sănătăţii la implementarea a două proiecte care presupun decontarea unor teste genetice pentru depistarea cancerului de sân.

Unul dintre acestea se referă la testarea genetică pentru cancerul de sân, care presupune decontarea testelor genetice specifice pentru persoanele diagnosticate cu cancer mamar în stadii incipiente, în acest caz fiind propus un sprijin financiar de aproape 3.500 de euro.

Proiectul testare BRCA presupune evaluarea riscului de apariţie a cancerului la sân şi recomandarea unor strategii de prevenţie personalizată prin decontarea unor teste genetice, în valoare de aproximativ 2.500 de lei.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *