Raiffeisen Bank a început returnarea sumelor pentru clienţii păgubiţi

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, vineri, că Raiffeisen Bank a început returnarea sumelor pentru clienţii păgubiţi, iar până în prezent a fost restituită suma de 13,4 milioane de euro dintr-un total de aproape 22 de milioane de euro.

ANPC a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că în urma deciziei definitive pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a confirmat Ordinul nr.837/20.10.2017, emis de către preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în raport cu practici comerciale incorecte ale Raiffeisen Bank SA, menite a afecta interesele financiare ale consumatorilor, din perioada 2006-2009, banca a început returnarea sumelor stabilite prin Ordin, către consumatorii vizaţi.
„Nu ştiu în ce perioadă şi dacă autorităţile române se vor putea face vreodată vinovate de vreun abuz la adresa companiilor austriece. Permanent, când unui operator economic nu îi convin vizitele reprezentanţilor statului roman, acuză abuzuri, fără a le putea susţine în niciun fel. Iată, în schimb, aşa cum şi instanţele au validat, că vizita făcută de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor a scos la iveală cu totul altceva. Vătămaţii par să fie cei peste 9.000 de consumatori cărora li s-au perceput mai mulţi bani decât ar fi fost corect. Parcă suntem la Radio Erevan, în bancul în care nu el, ci ea şi nu a dat, ci a furat. Această situaţie arată că operatorul economic este cel care a umblat în buzunarele consumatorilor, iar acum trebuie să le dea banii înapoi”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.
Conform sursei citate, până în acest moment, Raiffeisen Bank SA a restituit pentru aproximativ 5.530 de clienţi, cu conturi active în moneda creditului şi conturi în lei, pentru plata dobânzii legale calculate, începand cu 21 noiembrie 2021, aproximativ 13.400.000 euro (respectiv 10.930.000 euro reprezentand sume provenind din calculele efectuate pentru implementarea ordinului şi aproximativ 2.470.000 euro reprezentând dobânda legală).
ANPC a precizat că pentru aproximativ 3.050 de clienţi, care au sume de primit, în urma calculelor efectuate, dar care nu deţin conturi active în moneda creditului sau în lei, la Raiffeisen Bank SA, în acest moment, şi care au de primit aproximativ 7.200.000 euro (respectiv 6.260.000 euro, reprezentând sume provenind din calculele efectuate pentru implementarea ordinului şi aproximativ 940.000 euro reprezentând dobanda legală), rambursările încă nu au fost realizate.
Aceştia sunt aşteptaţi, la oricare dintre sediile Raiffeisen Bank, pentru a indica, în scris, contul – deschis la oricare altă bancă -, în care le pot fi restituite sumele, conform Ordinului, precum şi dobânda legală.
Raiffeisen Bank va restitui consumatorilor, în total, în urma aplicării Ordinul preşedintelui ANPC, o sumă totată de aproximativ 21,7 milioane de euro, care cuprinde şi dobânda legală aferentă, a mai transmis Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.