Răzbunare de detectorist. Piese posibil dacice distruse cu flexul

Un filmuleţ postat recent pe canalul YouTube revoltă lumea arheologilor şi a pasionaţilor de istorie. Pe imagini se văd trei piese, arme şi unelte antice, care apoi sunt hăcuite cu flexul. Specialiştii bănuiesc că sunt piese care aparţin patrimoniului cultural naţional. Totul este făcut în numele răzbunării, iar numele care apare în video este cel al fostului administrator al Sarmizegetusei Regia, Vladimir Brilinsky.

,,Trădătorii trebuie să plătească pentru abuzurile din justitie, iar tu Vladimire eşti unul dintre ei! (…) Voi distruge absolut tot, tot ce îţi este mai drag pe lumea aceasta, poate chiar mai drag decât familia şi prietenii!” Acesta este mesajul de ameninţare care apare la începutul filmării, alături de câteva fotografii  cu Vladimir Brilinski.

După „introducere”, apar, pe rând, şi imagini cu cele trei obiecte – un falx dacic, un cleşte de fierărie şi o piesă care pare o suliţă. Detectoristul ştie ce face – starea bună de conservare a pieselor este dovedită nu doar de felul în care arată cele trei artefacte, dar şi de imaginea în care cleştele ţine un CD între fălci.

Rând pe rând, cu un dispreţ absolut faţă de patrimoniul cultural, dar şi faţă de poliţie, artefactele sunt măcelărite: în video, se vede mâna bine acoperită de haină şi mănuşă care taie în bucăţi mici toate piesele. Acestea sunt aruncate apoi într-o apă curgătoare.

La o zi după apariţia imaginilor, a apărut şi reacţia oamenilor legii: “Ca urmare a postării în spațiul virtual a unor imagini ilustrând presupuse obiecte ce pot aparține patrimoniului cultural național, supuse unor acte de distrugere, polițiștii Serviciului de Investigații criminale s-au sesizat din oficiu si efectuează cercetări în vederea stabilirii provenienței, a naturii și a valorii obiectelor respective, precum și pentru stabilirea elementelor constitutive ale unor posibile infracțiuni contra patrimoniului cultural și conta autorității publice, urmând a se lua  măsuri legale, în funcție de rezultatul cercetărilor”, spune cms. Bogdan Niţu, de la IPJ Hunedoara.

Arheologii spun că gestul detectoristului este revoltător: „Dacă piesele pe care le-am văzut în clipul postat pe net se dovedesc a fi artefacte antice, veritabile, aşa cum, din păcate, par, ne aflăm în faţa unei situaţii foarte triste. Toate acestea sunt piese de patrimoniu, deosebit de valoroase şi de rare. Sper ca autorităţile să ia toate măsurile necesare pentru elucidarea şi rezolvarea acestui caz. Aştept ca şi comunitatea arheologilor şi istoricilor din România să ia atitudine în faţa acestui fapt. De asemenea, comunitatea detectoriştilor din România să se dezică de asemenea acţiuni pentru că ceea ce am văzut mai devreme reprezintă încă o pată pe obrazul acestei comunităţi condamnate de multe ori, pe drept, sau pe nedrept”, spune arheologul Marius Barbu, de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.

Imaginile au ajuns şi la cei de la Direcţia de Cultură Hunedoara: „Sunt piese antice cu siguranţă, după forma lor, şi sunt piese de patrimoniu cultural naţional. Ele aparţin tuturor. Este o ameninţare, nu doar la adresa unei persoane, ci la patrimoniul nostru, la moştenirea lăsată nouă de către Antichitate. Când am văzut imaginile, m-a durut sufletul! Nu îmi închipuiam că cineva poate să distrugă astfel de piese, nici o clipă nu am crezut că se poate face aşa ceva. Din păcate, s-au distrus şi nu ştiu dacă se vor găsi după ce au fost aruncate în râu. Chiar dacă pot fi recuperate şi restaurate, ele şi-au pierdut clar din valoare”, declară Angelica Bălos, consilier la Direcţia de Cultură Hunedoara.

Video-ul este postat pe You Tube, pe un cont intitulat „Iulian Ceia”, un nume cunoscut din primul dosar „Aurul dacic”. Acesta a fost acuzat atunci de procurori că ar fi coordonat o parte a traficului de artefacte antice. Contactat, acesta spune că nu are nimic de-a face cu aceste imagini şi că cineva se foloseşte de numele său, motiv pentru care a şi raportat contul respectiv.

Poliţiştii hunedoreni au deschis deja dosar pentru mai multe infracţiuni: „Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la o înregistrare pe YouTube, în care o persoană necunoscută  a postat mai multe înscrisuri ce conțin amenințări, precum și filmulețe în care se observă cum o persoană necunoscută taie cu un polizor trei obiecte despre care spune că sunt artefacte, posibil aparținând Patrimoniului Cultural Național. S-a întocmit dosar penal pentru infracțiunile de: acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele de patrimoniu arheologic, ultraj, furt calificat și distrugere.”

Rămâne însă paguba mare provocată prin distrugerea celor trei artefacte, dar şi o ultimă ameninţare adresată lui Vladimir Brilinsky: „Ne bucurăm că putem să-ţi oferim acest cadou special, dar vor mai urma şi altele, probabil mult mai valoroase.”

Filmul postat pe YouTube poate fi văzut AICI

 

Laura OANA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *