ACTUALITATE

Razie în traficul hunedorean. Trei tineri șoferi, în vizorul polițiștilor

Controalele desfășurate de polițiștii hunedoreni pe drumurile din județ au dus la depistarea mai multor șoferi care au încălcat grav legislația rutieră. Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, iar în alte două cazuri au fost întocmite dosare penale.

Cel mai grav incident s-a petrecut duminică, pe DJ 687, în comuna Teliucu Inferior. Un bărbat de 25 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost oprit în trafic, iar polițiștii au constatat că nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În plus, aparatul alcooltest a indicat o concentrație de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. După recoltarea probelor biologice, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului.

În aceeași zi, la Petrila, un alt șofer a fost depistat cu o alcoolemie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice. Pe numele său a fost întocmit dosar penal.

Un al treilea caz a fost înregistrat în noaptea de 21 iulie, la Brănișca. Un tânăr de 19 ani, din comuna Vețel, a fost prins la volan deși avea dreptul de a conduce suspendat până în luna septembrie 2026. Și în acest caz, polițiștii au deschis dosar penal.

IPJ Hunedoara anunță că acțiunile de control vor continua pe drumurile din județ pentru depistarea și sancționarea celor care conduc sub influența alcoolului sau fără drept.