Retailerii vor putea accesa fonduri pentru finanţarea chiriilor din perioada în care activitatea le-a fost afectată

Retailerii vor putea accesa fonduri de 160 de milioane de lei pentru finanţarea chiriilor pentru perioada în care activitatea le-a fost afectată pe perioada stării de urgentă sau de alertă, iar banii vor fi putea fi accesaţi prin schema de ajutor pentru activităţi de comerţ şi servicii afectate de Covid-19, al cărei buget va fi suplimentat la rectificarea bugetară, ajungând de la 40 la 160 de milioane de lei, a anunţat marţi Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

”Retailerii vor putea accesa fonduri de 160 de milioane de lei pentru finanţarea chiriilor pentru perioada în care activitatea le-a fost afectată pe perioada stării de urgentă sau de alertă, a fost concluzia discuţiilor purtate de secretarii de stat Daniela Nicolescu şi Liviu Rogojinaru cu reprezentanţii retailerilor din domeniul nealimentar şi ai marilor centre comerciale”, arată ministerul într-un comunicat.

Comisia interministerială coordonată de cei doi oficiali s-a reunit iar marţi pentru definitivarea protocolului referitor la reglementarea situaţiei existente între proprietarii şi chiriaşii mall-urilor, generată de măsurile luate de autorităţi pentru limitarea răspândirii pandemiei SARS-CoV-2. La consultări au participat şi secretarii de stat în Ministerul Justiţiei, Diana Morar, şi Ministerul Finanţelor Publice, Mironel Panţuroiu, precum şi secretarul general adjunct în Ministerul Fondurilor Europene, Cecilia Văduva.

”Secretarul de stat Liviu Rogojinaru i-a informat pe cei prezenţi că banii vor fi putea fi accesaţi prin schema de ajutor pentru activităţi de comerţ şi servicii afectate de Covid-19, al cărei buget va fi suplimentat la rectificarea bugetară, ajungând de la 40 la 160 de milioane de lei”, informează ministerul.

Programul face parte din planul naţional de investiţii şi relansare economică, iar ghidul şi reglementările programului sunt, în prezent, în lucru.

Secretarii de stat în Ministerul Economiei le-au transmis celor prezenţi că este important ca, pentru optimizarea efectelor acestor fonduri în economie, între retaileri şi mall-uri să existe o înţelegere.

„Cea mai bună soluţie este discuţia directă dintre cele două părţi, cu ministerele ca partener mediator. Noi încercăm să fim parte din rezolvare, însă pentru aceasta e important ca între dumneavoastră să existe un parteneriat, care poate deveni un model de bună practică în viitor”, a spus secretarul de stat Liviu Rogojinaru.

O formă finală a protocolului între retaileri şi mall-uri va fi transmisă, în cel mai scurt timp, coordonatorilor comisiei interministeriale.

„Întotdeauna veţi găsi în noi un sprijin întrucât politica noastră este una orientată către antreprenori, pentru a le oferi sprijin şi soluţii. Putem da o mână de ajutor dacă dumneavoastră să ajungeţi la un punct comun”, a declarat, la rândul său, secretarul de stat Daniela Nicolescu.

La discuţii au participat reprezentanţi ai RoRetail, FPRC, HORA, industriei de beauty şi ai marilor centre comerciale din România.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.