Retezatul Hațeg, prima câștigătoare a „Cupei Crăciunului”

Sala de sport din comuna Ilia a găzduit turneul final al competiției amicale de fotbal în sală dotată cu „Cupa Crăciunului”. La debutul competiției s-au înscris 23 de echipe, împărțite în cinci grupe, trei de câte cinci formații și una de patru.

Conform regulamentului, la turneul final s-au calificat câștigătoarele de grupe și echipa cu cea mai bună linie de clasament dintre ocupantele pozițiilor secunde în seriile cu cinci formații. De asemenea, a fost desemnată și o echipă de rezervă, în cazul în care una dintre calificatele la turneul final nu se va prezenta. Din motive obiective, cei de la Hercules Lupeni, care au câștiga grupa preliminară de la Uricani, nu s-au prezenta la turneul final de la Ilia, absența fiind anunțată din timp, în locul acestei formații participând CS Ghelari, echipa desemnată ca primă rezervă, ce a terminat a doua în turneul de la Geoagiu.

În ultimul moment, cei de la Dacia Orăștie, care au câștigat grupa de la Geoagiu, au anunțat că nu pot participa și, ca urmare, în mod firesc, pentru a nu se da peste cap programul competiției, locul acestora a fost luat de către cei de la Comunal Ilia, gazda turneului. Celelalte echipe calificate au fost câștigătoarele de grupe de la Baru – Retezatul Hațeg, de la Ilia – Șoimul Băița și de la Dobra – CS Hunedoara, precum și Inter Petrila, a doua clasată la Uricani. La turneul de la Ilia s-a jucat în două grupe de câtre trei echipe, în prima fiind repartizate Șoimul Băița, CS Ghelari și Inter Petrila, iar în cea de-a secundă Retezatul Hațeg, Comunal Ilia și CS Hunedoara, câștigătoarele jucând finala.

Meciurile din grupe, șase la număr, au fost extrem de palpitante, în două dintre acestea fiind nevoie de executarea loviturilor de departajare, în altele două echipa condusă la pauză reușind să întoarcă rezultatul în partea secundă, iar unul s-a încheiat cu o victorie la limită. De asemenea, a mai fost și un joc între echipe de copii, formate din elevi de la școlile generale din Ilia și Băița, echipa vizitatoare câștigând cu 3-2, după ce, la pauză, conducea formația gazdă, cu 2-0. În finală s-au întâlnit Băița și Hațegul, victoria revenind, clar, celor de la Retezatul, cu 5-1. „Cupa Crăciunului” la fotbal în sală, competiție care s-a desfășurat în premieră, a fost organizată de către Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara, iar echipele partticipante la tutneul final au fost premiate de către AJF.

Turneul final al „Cupei Crăciunului”

Grupe

Șoimul Băița – CS Ghelari (A) 5-3 (3-3, 1-2)

Retezatul Hațeg – Comunal Ilia (B) 7-4 (1-4)

CS Ghelari – Inter Petrila (A) 1-5 (0-5)

Comunal Ilia – CS Hunedoara (B) 2-3 (2-2)

Inter Petrila – Șoimul Băița (A) 3-4 (3-2)

CS Hunedoara – Retezatul Hațeg (B) 5-6 (5-5, 3-3, 3-1)

Finala

Șoimul Băița – Retezatul Hațeg 1-5 (0-3)

Meci demonstrativ

Școala Ilia – Școala Băița 2-3 (2-0)

 

Claudiu POPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.