RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură

LUNI,  06 decembrie 2021

1570 de dolari dacă recunoști că ai COVID-19 e încă prea puțin

Nu toată lumea e responsabilă în timpul unei pandemii. Tendința multora dintre cei infectați de a ascunde că au fost atacați de COVID-19 este una din problemele care generează răspândirea incontrolabilă a virusului. Ținând cont de asta, autoritățile unui oraș din China au adoptat o strategie care, sperau ele, să scoată la lumină rapid cazurile de infectare cu COVID-19. Autoritățile din Harbin, un oraș din nordul Chinei, vor plăti 1.570 de dolari oricărei persoane testate pozitiv cu coronavirusul cu condiția de a se prezenta imediat pentru testare fără a aștepta să fie depistați prin sistemul de urmărire a contactelor. Deși suma este foarte mare, un salariu mediu în China este de 934 de dolari, rezultatele întârzie să apară. Autoritățile din Harbin au raportat mai puțin de 10 infecții zilnice în prima săptămână după anunțul de acordare a primei, iar toate persoanele au fost depistate fie aleatoriu, fie după urmărirea contactelor. Se pare că jena sau teama de a recunoaște o infectare cu COVID-19 costă mai mult de 1500 de dolari pentru a fi depășite!

 

MARȚI, 07 decembrie 2021

Decembrie 2021. Luna amnistiei și grațierii

Marți a fost zi de sărbătoare în lumea instanțelor penale din România. Doi dintre veteranii urmăririlor penale din România au reușit, cu ajutorul judecătorilor, să facă pași importanți spre ”reperarea” onoarei cumplit terfelită de viciul dependenței de folosul necuvenit. Fostul premier PSD Adrian Năstase – condamnat în două dosare de corupție – a fost reabilitat de Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce înseamnă că ar urma să scape de mai multe interdicții impuse după ce a fost eliberat condiționat din închisoare în august 2014. Printre acestea, dreptul de a alege și de a fi ales în funcții publice. Prima condamnare, de doi ani de închisoare cu executare, a fost dispusă de instanța supremă în iunie 2012, în dosarul în care Năstase a fost deferit justiției sub acuzația că a folosit pentru campania electorală din anul 2004 fonduri plătite de firme are s-au înscris la concursul „Trofeul Calităţii”, organizat de Inspectoratul de Stat în Construcții. A doua condamnare, de patru ani de închisoare, a fost pronunțată în ianuarie 2014, în dosarul „Zambaccian” în care fostul premier a fost găsit vinovat de luare de mită în formă continuată şi şantaj.  Tot marți, fostul președinte al Senatului, domnul Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat de instanța supremă în dosarul în care era trimis în judecată de Parchetul General pentru abuz în serviciu și de complicitate la infracțiunea de uzurpare de calități oficiale. Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată fiind acuzat că, în calitatea pe care o avea de președinte al Senatului, nu a făcut demersurile pentru încetarea mandatului de senator al lui Cristian Marciu, care fusese declarat incompatibil şi nu avea dreptul să ocupe o funcție publică. În acest dosar, senatorul Cristian Marciu a fost trimis în judecată pentru uzurpare de calități oficiale. Dar, tot marți, a fost achitat și domnia sa de către Înalta Curte de Casație și Justiție. În ambele cazuri,  decizia luată marți de instanța supremă nu este însă definitivă. Iar asta de bine! Altfel s-ar fi întors Mătușa Tamara în mormânt. De bucurie!

MIERCURI, 08 decembrie 2021

ALERTĂ MAXIMĂ! NATO nu va interveni militar dacă rusia anexează Ucraina
A militant of the separatist Donetsk People’s Republic is seen at frontline positions located on the troops contact line with Ukrainian forces near the village of Leninsko in Donetsk Region, Ukraine December 18, 2020. REUTERS/Alexander Ermochenko

Zvonuri de război. Rusia comasează peste 100 de mii de soldați, tancuri, tunuri și rachete la granița cu Ucraina. Va ataca sau nu va ataca? Răspunsul e dat deja, dar e dat de președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. Acesta a declarat miercuri că „Ideea ca SUA să recurgă unilateral la forţă pentru a răspunde unei invazii ruse a Ucrainei nu este luată în calcul în prezent”. Aceasta e ideea capitală care trebuie reținută în urma discuțiilor dintre Putin și Biden. Și anume că SUA nu va mișca un soldat, dacă armata rusă ocupă Ucraina. Cu alte cuvinte, președintele Putin are mână liberă să strivească sub șenilele tancurilor Ucraina atunci când crede el de cuviință. Va fi război! Da, dar când? Poate mâine, poate de Sărbători, poate imediat după Sfântul Ion. Rusia nu va amâna însă prea mult momentul atacului. O costă 10 milioane de dolari pe zi mobilizarea armată de la granița cu Ucraina. Se poate intui și că ocuparea Ucrainei nu va dura mult pentru că țara vecină nu are posibilitatea să reziste timp îndelungat forței militare rusești. La ideea că războiul nu poate fi evitat iar decizia Rusiei de a ataca este fermă se mai poate adăuga ca argument și refuzul NATO de a accepta cerința Rusiei ca Occidentul să renunțe la inițiativa de a extinde alianța trans-atlantică înspre spațiul ucrainean. Dacă pacea ar fi putut fi salvată, NATO i-ar fi putut accepta Moscovei cerința. Întrebarea care se pune este ce va urma după ce Ucraina va pica? Nimic altceva decât o nouă reacție soft la linia hard a Moscovei. Va fi, inevitabil, o convulsie mondială de mesaje critice și amenințări la adresa militarismului rus. Se va face mare caz de sancțiunile economice ”fără precedent” la care Rusia va fi supusă, dar și de mărirea efectivelor militare NATO în Europa de Est. România va avea frontieră comună cu Rusia la Gurile Dunării și va deveni linia întâi a UE în confruntarea cu regimul Putin. Cu toate acestea, până la urmă, cu Ucraina și Crimeea anexate, cu UE dependentă vital de resursele sale naturale,  pe termen mediu și lung Rusia nu are cum să nu fie marele câștigător al etapei, cu Putin consolidat pe postura de ” lider maximo”. După ce lumea se va obișnui cu noua realitate, Rusiei nu-i rămâne decât să analizeze pe ce direcție să-și tranșeze din nou ofensiva. Spre Redzikowo,  spre Deveselu, spre țările baltice? Scenariu foarte posibil!  În fața forței militare masive a Rusiei de la fața locului,  care va fi bifat deja succese în Crimeea și Ucraina, replica Alianței Trans-Atlantice pare indecisă și îndepărtată, semănând mai degrabă doar a reclamă fără acoperire a unei trecute glorii militare. Nu trebuie scăpat din vedere și un alt aspect care începe să se contureze. Expansiunea Rusiei poate fi ușurată în viitorul imediat de regimuri naționale antieuropene instalate în Europa de Est, regimuri care au învățat între timp cum se spune ”anschluss” în limba rusă. Ceasul geopolitic al lumii libere începe să bată ca un clopot funebru!

 

JOI, 09 decembrie 2021

Creația lui Arsenie Boca, pasiune pentru colecționari

Pentru lumea creștină ortodoxă, numele părintelui Arsenie Boca este sinonim cu credința, pioșenia, înțelepciunea și bunătatea. În fiecare zi, apar noi semne care atestă prestigiul și renumele părintelui hunedorean printre români. Joi, în cadrul Licitației de Artă Sacră desfășurat în Capitală, a fost oferită spre vânzare o lucrare semnată de părintele Boca. Este vorba de o icoană pe sticlă denumită ”Maica Domnului Îndurerată”, o raritate absolută apărută pe piața românească de artă. Cu toate acestea, organizatorii licitației au stabilit pentru lucrare un preț de pornire de doar 350 de euro. A urmat un maraton al licitării neașteptat de intens. Peste 30 de pasionați de artă sacră și colecționari și-au disputat intens ofertele pentru icoană. Au avut loc nu mai puțin de 49 de pași de licitație. În final icoana a fost adjudecată pentru 17.000 de euro, de aproape 50 de ori mai mult decât prețul de pornire. Nu e de mirare! Pentru mulți creștini ortodocși, orice lucru lumesc atins de părintele Boca, poartă în el binecuvântarea Domnului.

 

VINERI, 10 decembrie 2021

Studiu. Care sunt noile granițe ale bătrâneții?

Un studiu publicat vineri de INS face o evaluare a fenomenului îmbătrânirii demografice în România. Prima observație este că se mărește într-un ritm alert decalajul dintre vârstnici și tineri. România are circa 124 de seniori la 100 de tineri sub 15 ani, ecartul dintre populația vârstnică de 65 ani (şi peste) şi populaţia tânără de 0-14 ani ajungând la 715.000 de persoane, în creștere cu aproape 100 de mii de persoane în ultimii ani. Și pentru că sporul democrafic rămâne negativ, cumulat, rezultă că populația României suferă două fenomene negative: îmbătrânește și se împuținează. Cu toate acestea, progresele făcute în domeniul sănătății, a nivelului de trai, fac ca fenomenul împuținării populației să nu fie atât de agresiv, dată fiind creșterea spectaculoasă a speranței de viață din ultimul veac.  Noile tendințe au obligat specialiștii în domeniu să adapteze  evaluările introducând noi parametri, dintre care cei mai importanți sunt ”vârsta cronologică” și așa numită ”vârstă prospectivă”.  Conceptul se explică prin faptul că fiecare generație se caracterizează printr-o anumită vârstă cronologică (numărul de ani trăiți) și vârstă prospectivă (numărul de ani care urmează să-i trăiască conform tabelelor de mortalitate pentru anul calendaristic respectiv). Conform cercetărilor recente, se consideră că oamenii sunt bătrâni atunci când media speranței de viață rămasă în grupa lor de vârstă este mai mică de 15 ani. Se propune astfel ca pragul de bătrânețe să nu mai fie fixat ca vârstă cronologică concretă și să se schimbe odată cu creșterea speranței de viață, bazându-se pe durata speranței de viață rămase. Adică, de exemplu, dacă speranța de viață ajunge la 80 de ani, se consideră bătrânețe etatea de după 65 de ani. Diferența față de standardul de acum 50 de ani e notabil, fiind de peste cinci ani. Evident aceste praguri de vârstă variază de la țară la țară. Un studiu din Marea Britanie a arătat recent o realitate șocantă apropo de subiectul speranței la viață. Și anume că starea sănătății unui pakistanez sau a unui bangladesh de 40 de ani, este echivalentă cu cea a unei persoane britanice de 70-80 de ani. Analiștii observă și un efect politic în creșterea speranței de viață în țările dezvoltate. Pentru că ponderea alegătorilor în vârstă crește constant în detrimentul tinerilor, politicile publice care îi favorizează pe tineri sunt reorientate tot mai mult spre politici care îi avantajează pe seniori a căror pondere în bilanțul general al votului devine din ce în ce mai mare.

 

SÂMBĂTĂ, 11 decembrie 2021

Expertiză. Diamantele confiscate de la fostul primar Daniel Tudorache erau ce trebuie!

Daniel Tudorache, fost primar PSD a Sectorului 1 al Capitalei, a devenit un personaj de anvergură națională. Scandalul pe care l-a provocat la alegerile pe care le-a pierdut la Clotilde Armand, dar mai ales dosarele de corupție deschise la DNA i-au adus o popularitate notabilă. Un nou eșantion la această faimă de nedorit s-a adăugat când a fost dat publicității rezultatul expertizei de specialitate asupra unui corp delict confiscat de la domnul Tudorache: o colecție impresionantă de bijuterii achiziționate, spun procurorii, din bani obținuți ilegal de fostul primar. La confiscare s-a inventariat, printre altele, un inel în valoare de 58.500 de euro, un set de bijuterii în valoare de 64.225 USD, un inel cu diamant în valoare de 80.000 euro și un diamant de 190.000 de euro (avans 35.000 de euro), un inel de 65.000 euro, un set cercei și lănțișor cu pandantiv în valoare de 11.200 de euro.  Rezultatul expertizării bijuteriilor arată că domnul Tudorache știa să cumpere!  Doar pietrele prețioase, diamantele încastrate în bijuteriile fostului primar, valorează nici mai mult nici mai puțin de 9 milioane de lei, adică circa 1,8 milioane de euro. Daniel Tudorache are mai multe dosare la DNA. Într-unul dintre acestea a fost inculpat, în noiembrie 2020, pentru spălare de bani și complicitate la trafic de influență. Pentru a fi lăsat în libertate, judecătorii au fixat o cauțiune de un milion de euro. Fosta soție, implicată și ea în dosar, a avut cauțiune de 200.000 de euro, iar un apropiat al PSD-istului – cauțiune de 75.000 de euro. Primarul a avut banii „la ciorap”, pentru că a plătit imediat cauțiunile. În prezent, domnul Daniel Tudorache, este parlamentar, el fiind promovat pe locuri eligibile pe listele PSD.

 

DUMINICĂ, 12 decembrie 2021

Poza săptămânii

Nu au înțeles inițiativa! Garda Națională de Mediu a dat amenzi de 90.000 lei celor responsabili pentru amenajarea bradului de Crăciun din recipiente de vaccin, în incinta centrului de vaccinare de la Palatul Copiilor, București. Amenzile au fost date, spun gardienii de mediu, pentru nerespectarea normelor de transport al deșeurilor medicale. Bradul a fost dezasamblat la ordinul autorităților! Păcat! Bradul arăta foarte bine! În plus, recipientele goale de vaccin nu reprezentau nici un fel de pericol pentru sănătate! Se pare că gardienii de mediu au interpretat complet greșit inițiativa celor de la Palatul Copiilor!

 

Monica Pană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *