Cele mai populare căutări ale românilor pe Google în 2021

Listele Google ale celor mai populare căutări în România în 2021 arată că, deşi aspectele legate de pandemie au fost în centrul atenţiei pentru români, subiectele s-au schimbat faţă de anul trecut – de la informaţii despre coronavirus, restricţii şi pandemie în general, în 2021 căutările românilor pe Google au vizat vaccinurile, prevenţia şi reluarea activităţii considerate normale.

În topul celor mai populare căutări pe Google în România de anul acesta se află trei căutări legate de vaccinare – certificatul verde, loteria vaccinării şi programarea pentru vaccinare.

Lider în căutări este Campionatul European de Fotbal, programat pentru 2020 şi amânat pentru 2021.

Informaţii despre prevenţia Covid-19 au fost şi ele la mare căutare, alături de produsul care generează „buzz” la lansarea fiecărei noi iteraţii: iPhone.

„Squid Game”, serialul fenomen, aşa cum l-a numit presa, are şi el un loc în topul celor mai populare căutări, alături de un alt apariţie care luat lumea prin surprindere: jucătoarea de tenis Emma Răducanu, care a câştigat US Open la doar 18 ani şi are origini româneşti. Un interes ridicat în căutări a generat  actriţa şi vedeta de televiziune Alexandra Dinu, precum şi moartea cântăreţului de muzică populară Petrică Mâţu Stoian.

La capitolul emisiuni TV, show-ul „Chefi la cuţite” a fost pe primul loc al popularităţii în căutările românilor pe Google în 2021, urmat de „Survivor” şi „Asia Express”.

Alături de Alexandra Dinu şi Emma Răducanu, în topul oamenilor care au generat cel mai mare interes în căutări se numără şi tânărul înotător David Popovici, dar şi fotbalistul Christian Eriksen, danezul care a suferit un atac de cord în timpul  meciului cu Finlanda de la Euro 2020.

Educaţia este o temă care a generat interes crescut în căutări în 2021. Digitalizarea acestui domeniu şi nevoie de instrumente adaptate, inclusiv pentru predarea online, a determinat o creştere a căutărilor după astfel de soluţii. Google propune anul acesta un o listă cu cele mai populare în căutări instrumente digitale dedicate educaţiei, ce cuprinde soluţii precum Google Classroom, Adservio sau 24edu.

Lista de „Reţete” este deschisă de prăjitură cu o denumire surprinzătoare: „Să fac spume dacă ştiu”. Întrebarea „Când… ?” a românilor a vizat de multe ori şcolile, mai precis deschiderea lor.

Ca în fiecare an, românii s-au întrebat când este Black Friday, dar şi surprinzătorul: „Când se pune busuioc sub pernă?”.

Pandemia a afectat echilibrul psihic al multora, ceea ce se vede şi în căutările pe Google: românii au căutat să afle care sunt simptomele anxietăţii şi depresiei, dincolo de problemele de sănătate cauzate de Covid-19.

Topurile celor mai populare căutări pe Google în 2021 au fost realizate folosind liste de căutări „trending”: căutări care au înregistrat o creştere puternică în 2021 faţă de 2020, pe o perioadă considerabilă de timp, indicând astfel un interes sporit şi susţinut pentru respectivul subiect.

Căutări populare
Euro 2020
Certificat verde
Loteria vaccinării
Petrică Mâţu Stoian
iPhone 13
Programare vaccinare
Squid Game
Alexandra Dinu
Prevenţie COVID
Emma Răducanu

Emisiuni TV
Chefi la cuţite
Survivor
Asia Express
Burlacul
Căsătoriţi pe nevăzute
Românii au talent
Vlad
Adela
Masked Singer
Mireasa

Filme şi seriale
Squid Game
Bridgerton
Ginny and Georgia
Hercai
Dune
After 3
Red notice
Venom 2
Eternals
Doctorul minune

Evenimente sportive
Euro 2020
Australian Open
România-Islanda
România-Germania
US Open
România-Armenia
Italia-Anglia
Roland-Garros
Anglia-Danemarca
Franţa-Elveţia

Oameni
Alexandra Dinu
Emma Răducanu
Christian Eriksen
David Popovici
Ana Maria Prodan
Alec Baldwin
Dan Petrescu
Alexander Zudor
Simona Hapciuc
Flavia Groşan

Educaţie
Google Classroom
Adservio
24edu
Edus
Wordwall
Şcoala365
Kinderpedia
Notis
Study stream
ASQ

Reţete
Să fac spume dacă ştiu
Varză murată
Banana bread
Gem de gutui
Lasagna
Salam de biscuiţi
Eclere
Spanac
Cremă de zahăr ars
Macarons

Când…?
Când începe şcoala
Când este Black Friday 2021
Când se termină anul şcolar 2021
Când se redeschid şcolile
Când se schimbă ora 2021
De când intră în vigoare noile restricţii
Când începe Survivor 2021
Când sunt Floriile 2021
Când se pune busuioc sub pernă
Când cade Paştele în 2021

Simptome
Simptome COVID
Simptome COVID delta
Simptome COVID pe zile
Miocardită simptome
Anxietate simptome
Pneumonie simptome
Gută simptome
Infecţie urinară simptome
Depresie simptome
Norovirus simptome

Căutările anului 2021 sunt realizate pe mai multe categorii, urmărind să surprindă trenduri de căutare din România în anul care tocmai se încheie. Listele au fost create utilizând combinat mai multe servicii şi instrumente care ne oferă o imagine detaliată asupra trendurilor de căutare la nivel global şi regional. Cea mai mare parte a datelor provin din Google Trends, un serviciu public, care prezintă volumul de căutări pe diferite regiuni geografice, perioade de timp şi termeni utilizaţi.

De asemenea, au fost utilizate instrumente interne care permit realizarea de analize complexe suplimentare. Mai mult, au fost eliminate spam-ul, căutările de navigare şi cele care se repetă. Listele au fost realizate pe baza cifrelor de trafic de pe adrese din România, care au realizat atât căutări pe google.com, dar şi pe domeniul local (google.ro) şi căutările mobile.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.