RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură

LUNI, 06 IUNIE 2022

Raport. Saga Festival, o sagă despre droguri

Luni, autoritățile au dat publicității un raport privitor la faptele penale care s-au petrecut timp de trei zile la Saga Festival, un festival de muzică care a depășit toate recordurile privitor la consumul de droguri. În cele 3 zile de desfășurare a evenimentului, jandarmii și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București au constatat 129 infracțiuni. Dintre acestea, 119 infracțiuni au fost pentru încălcări ale prevederilor legale privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri (deținerea de droguri în vederea consumului propriu), iar în celelalte cazuri pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, precum și furt calificat. Mai mulți tineri care au participat în primele două seri la Festivalul SAGA din București au fost duși în stare gravă la spitale din Capitală, după ce au consumat droguri la eveniment. Conform presei centrale, doi tineri ar fi murit în urma unor supradoze. Încet-încet, marile concerte de muzică devin veritabile angrouri de consumat droguri, atmosfera plăcută generată de muzică incitând tinerii să caute catalizarea ei prin consum de narcotice. Și oricât ar dori organizatorii unor astfel de evenimente să evite fenomenul, România a devenit deja dintr-o țară de tranzit în anii 1990, o țară de consum al drogurilor. Substanțele narcotice se pot procura tot mai ușor, aproape oriunde și la orice oră. Asta face ca numărul tinerilor care apelează la stimulente ilegale să crească continuu, iar controlul eficient devine imposibil pentru evitarea tragediilor la marile concerte.

 

MARȚI, 07 IUNIE 2022

Statul are nevoie de bani. ANAF lovește năprasnic în evaziune

În ultimele cinci luni, antifrauda ANAF a verificat 12.101 contribuabili, fiind cuantificate/estimate implicații fiscale (reprezentând TVA, impozite, contribuții sociale și de sănătate, alte impozite) și aplicate sancțiuni contravenționale (amenzi și confiscări) în sumă totală de 364.122.552 lei, a informat marți instituția. Acolo unde faptele au intrat în domeniul infracțiunii, ANAF a înaintat organelor de cercetare penală 72 acte de sesizare, valoarea prejudiciilor însumând 196.167.167 lei, iar pentru asigurarea recuperării prejudiciilor aferente cauzelor investigate, au fost dispuse 39 de măsuri asiguratorii în sumă de 32.223.385 lei. De precizat că ANAF a început puternic controalele după ce a venit noul șef, hunedoreanul Lucian Heiuș.

 

MIERCURI, 08 IUNIE 2022

”Preacurvie” la AUR?

Între parlamentarii și conducerea AUR s-a strecurat Necuratul. După o salbă de demisii cu strigături, a venit miercuri rândul deputatului Câcău (Satu-Mare) să plasese căcăreze peste liderul maxim al acestei coagulări politice. El a susținut, pe Facebook, că, după ce AUR a ajuns partid parlamentar, ”au apărut fripturiștii”, „personaje expirate politic”, care ”făceau vizite dese prin biroul lui George Simion, promiteau marea cu sarea, iar George mi-i trimitea și mi-i impunea (am dovezi înregistrări, convorbiri, chiar și propuneri nu tocmai ortodoxe)”. Bine, asta nu e ceva specific doar AUR. E tradiție în politică. Ce e mai interesant în ce spune deputatul Câcău abia urmează. Acesta, martor din interior a activității acestei galerii politice care dă cu măciuca pe extremă, dă din casă despre apucăturile domnului George Simion. ” ”Fariseismul pe care acest lider îl practică este de-a dreptul grotesc, să te folosești de imaginea bisericilor creștine, iar tu să organizezi congresul partidului duminica în timpul Sfintei Liturghii, să inițiezi acțiuni și proteste duminica când oamenii sunt chemați la rugăciune, să organizezi petreceri la care s-au săvârșit acte de preacurvie și să te numești creștin-familist e total deplasat!” Tot ce spune fostul membru AUR pe nume Câcău despre șeful aurarilor e din registrul Necuratului. Adică domnul Simion nu e creștinul ăla care se leagă cu lanțuri de biserică ca să o apere, ci e un dezmățat fără frică de Dumnezeu, care spurcă cu ședințe de partid liturghii și la chefuri, să fie cu pardon, nu doar curvește, ci de-a dreptul preacurvește. Și nu pare a fi vorba de modul său de a face politică.  Domnul Câcău lămurește, citat de presa centrală: ”Acele orgii, cum spunea presa… eu n-am folosit cuvântul orgii… am folosit alte cuvine – preacurvie sau curvie – cum doriți s-o numiți. Au avut loc la petrecerile organizate de George Simion. Nu am zis că George Simion a inițiat acele acte. La petrecerile la care a fost invitat sau pe care le-a organizat George Simion știu, cu dovezi, că s-au inițiat acele fapte de sexualitate”. Poate și din cauza acestor destrăbălări la care face referire domnul Câcău, conglomeratul ăsta politic aurifer începe încet-încet să se deșire în parlament. E prea mare diferența între ce se spune și ce se face!  AUR se confruntă cu un val de demisii, de la finalul lunii martie, când și-au anunțat plecarea deputații Nicolae Roman și Dănuț Aelenei, acesta din urmă cerând protecţia instituţiilor statului, susținând că ar fi fost ameninţat. După demisiile acestora, AUR a anunțat că Biroul naţional de conducere al partidului a decis în unanimitate excluderea din partid a deputaţilor Dănuţ Aelenei, Nicolae Roman şi Ciprian Ciubuc. În 4 mai, și-a anunțat demisia din AUR și deputatul Daniel Rusu, el acuzându-l, printre altele, pe George Simion că le cere membrilor de partid să plătească lunar o cotizație de 50 de lei. Iar acum domnul Câcău pleacă și el lansând acuzații din interior de preacurvie la AUR în chefuri organizate ”prin păduri”. Orice s-ar spune, clubul politic al domnului Simion și-a pierdut din suflul politic. I-a mai rămas doar propria băgare în seamă cu forțarea intrării în instituțiile publice și circul aferent făcut, la fentă, în slujba poporului român. Curvie simplă, cum ar veni!

 

JOI, 09 IUNIE 2022

Podul surpat la Neamț, ca un flagrant reușit la corupția din administrația românească

Un pod ”reabilitat” peste râul Siret s-a prăbușit în Moldova. La nici șase luni de când autoritățile publice locale din Neamț s-au fandosit în fața electoratului cu ctitoria măreață pe toate televiziunile. În condițiile unei societăți normal funcționale, în sensul respectării preceptului ”nici furt fără pușcărie, nici pușcărie fără furt”, evenimentul ar fi putut fi considerat ca un fapt izolat de ghinion sau incompetență. Însă în România anului 2022, o investiție realizată din bani publici care se prăbușește imediat după finalizare e ca un flagrant care confirmă bănuielile românilor că au încăput pe mâna unui sistem care îi batjocorește pe banii lor. Din cauza acestei percepții naționale rezonabile, prăbușirea podului de la Neamț a avut un ecou notabil în societate. E o dovadă! Dacă de mii de ori nu se poate constata nimic palpabil din țeapa dată, la prăbușirea din Neamț oamenii au văzut cu proprii ochi cum banii lor se duc pe apa Siretului. E vorba de aproape opt milioane de lei, alocați prin PNDL. Au mai aflat că firma care s-a ocupat de reabilitarea podului prăbușit este controlată de un fost vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț. Fiul acestuia, fost deputat,  l-a însoțit mereu pe șantier pe președintele CJ Neamț, instituția beneficiară a proiectul. Toți fac parte din același partid! Adică, încrengături politico-economice după rețeta națională cunoscută în care parteneriatul public-privat e fundamentat pe firme de casă, lucrări supraevaluate, șpăgi și averi de milioane de euro puse cu fereală în ”ofșoruri” îndepărtate. Deci, nimic extraordinar la Neamț în afară de faptul că țeapa e la vedere și zace sub forma unui pod prăbușit în apele Siretului! E totuși prea puțin ca să scoată cu pancarte în stradă societatea civilă a cărei glandă a fost neutralizată după ani de zile de telegondole construite spre nicăieri, stadioane așternute în pantă, serii de tragedii cu parfum de mușama gen Colectiv, incendii și infecții  intraspitalicești, cazul Dincă-Caracal, dosarul Hexi Pharma, sau Ordonanța 13. Mai ușor decât în alte dăți, momentul va fi depășit în liniște și nimeni nu va fi deranjat de concluziile anchetei, dacă va fi vreuna. Și cum premierul a dat de înțeles că a pus Armata să refacă podul, chiar nimeni nu mai trebuie să se gândească la acest eveniment. Nu e dracul chiar așa de negru, iar combinagii din parteneriatele public-privat toxice din România chiar nu au de ce să fie triști: deocamdată toate celelalte țepe date au rămas în picioare!

 

VINERI, 10  IUNIE 2022

”Lebădă neagră” sau „rățușca cea urâtă”

Un avion neidentificat a violat spațiul aerian al mai multor țări NATO din Europa de Est (Lituania, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria). În cazul României zborul ilegal a durat o oră și 20 de minute. Aeronava nu avea un plan de zbor aprobat. Pilotul nu a răspuns solicitărilor radio şi semnalelor vizuale. A aterizat în Ungaria unde a alimentat, după care, stupoare,  a fost lăsat să decoleze din nou continuându-și zborul ilegal. A încălcat cinci din șase prevederi legale, iar procedura de apărare în nici o țară nu a fost aplicată până la capăt. După care a aterizat cu bine în Bulgaria, iar călătorii din avion au dispărut fără urmă. Așa ceva nu există în realitate, dacă la curent cu acest zbor nu s-ar fi aflat autoritățile militare din țările tranzitate. Se poate bănui că avioanele militare care au însoțit avionul fantomă de fapt îl păzeau și nu intenționau de fapt să-l forțeze să aterizeze. Faptul că, de exemplu, în România nu a fost tras foc de avertisment, așa cum prevede legea, îndeamnă la bănuiala că avionul avea o încărcătură specială care trebuia să treacă, iar sistemul de securitate știa asta. Sunt două posibilități. Fie e vorba de o operațiune a serviciilor de informații cu bani negri, personaje și companii fără identitate. Fie e vorba de scoaterea din Rusia a unei persoane importante, poate un oligarh, care a fugit de regimul lui Putin. Poate nu se va afla niciodată care a fost misiunea avionului fantomă Piper. Ministrul Apărării român a numit episodul ”lebădă neagră”, metaforă pentru evenimente greu de prevăzut și cu impact major. Date fiind circumstanțele dubioase, zborul avionului pare mai mult de tip ”rățușca cea urâtă”.

 

SÂMBĂTĂ, 11 IUNIE 2022

Sistemul penitenciar pune punctul pe ”i”: generația de corupți Udrea a sărăcit o generație de români

Cu mare greutate, fugi și zeci de amânări și tertipuri avocățești, destinul de mega VIP al doamnei Elena Udrea se finalizează la pușcăria Târgușor. Autoritățile bulgare au decis să o extrădeze în România pentru a-și executa cei șase ani de închisoare primiți în dosarul Gala Bute. Până în ultima clipă, în speranța că va fi lăsată să scape, doamna Udrea a pozat în victimă a justiției române. A încercat, făcând uz de șarmul natural al domniei sale, să convingă judecătorii că în închisorile românești integritatea ei fizică va fi în pericol. Declarațiile acestea au iritat reprezentanții sistemului penitenciar din România care i-a dat celei dintâi corupte din epoca Băsescu o replică antologică. Prin vocea Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), doamnei Udrea i-a fost dat să audă următoarele: ”Este adevărat că nu avem un sistem penitenciar așa cum și-ar dori politicienii infractori dovediți de justiție, însă banii publici furați timp de 10 ani de Elena Udrea și de clientela politică din anturajul acesteia, ar fi putut fi folosiți pentru investiții în condițiile de detenție și de muncă din penitenciare și, poate astăzi, aveam un sistem penitenciar similar celui norvegian. Din păcate, am avut o clasă politică din care a făcut parte și fostul ministru Elena Udrea, care timp de un deceniu a furat nu numai banii publici ai României, ci și educația și sănătatea românilor. Efectele le vedem astăzi”. Un adevăr de la un capăt la altul. Reprezentanții penitenciarelor din România au asigurat-o pe doamna Udrea că va beneficia fără restricții de cei 4 metri pătrați alocați deținuților români, de programul de plimbare în curtea pușcăriei și în general, nu va fi privată de nici un drept din cele pe care le au pușcăriașii români. Din păcate, comunicatul FSANP nu pomenește nimic despre actuala generație de corupți care nenorocește noua generație de români. Probabil, nu e încă momentul potrivit!

 

DUMINICĂ,  12 IUNIE 2022

Fotografia săptămânii

​Anita Wlodarczyk, triplă campioană olimpică la aruncarea ciocanului, a împiedicat un hoţ să-i fure mașina, l-a imobilizat pe bărbat și l-a predat poliției. După încheierea carierei sportive, campioana vrea să înceapă o nouă carieră în lupte MMA sau UFC. Bietul hoț, habar nu avea cu cine se pune!

 

Monica Pană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *