RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură

LUNI, 31 OCTOMBRIE 2022

Un șofer băut cu IQ discutabil a testat inteligența polițiștilor

Ceea ce a făcut un șofer din Câmpulung Moldovenesc e de domeniul parodiei de calitate. Înainte de a se sui la volan, bărbatul se servise suficient de mult ca șofatul să devină pentru el un sport extrem… de periculos. Și totuși, iresponsabil, s-a suit la volan și a încercat să nimerească drumul spre casă. A fost oprit însă de polițiști, probabil din cauza christianelor pe care alcoolul consumat îl obligau să le facă pe șosea. Și ce credeți că-i trece șoferului prin cap în secunda în care a reușit să tragă pe dreapta. Cu o iuțeală suspectă pentru un om băut, bărbatul a sărit peste schimbătorul de viteză, mutându-se de la volan pe locul mortului…de beat. Când polițistul s-a apropiat, cu o față care poate ar fi trebuit imortalizată video, bărbatul a susținut că nu el se afla la volan. Înainte să-l creadă, polițistul de la rutieră o fi aruncat de control o privire în mașină. În afară de șoferul bahic, nici țipenie de om. Oricât ai fi de inventiv, nu ai de unde să scoți argumente credibile că mașina s-a condus singură, că nu era Tesla. După care s-a intrat în procedură. Pentru că mirosea a alcool, șoferului i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, refuzând această procedură. După mai multe insistențe, bărbatul a fost de acord cu această procedură, fiindu-i prelevate probe de sânge. În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. Multe mai văd și polițiștii la slujbă!

 

MARȚI, 01 NOIEMBRIE 2022

Mică consolare. Per total, românii trăiesc puțin mai rău decât anul trecut, dar nu mai sunt pe ultimul loc în UE

În fiecare an, la nivel mondial, este dat publicității un studiu care evaluează calitatea vieții și bunăstarea socială din 169 de țări. Clasamentul care rezultă are la bază Indicele de Progres Social (IPS). Acesta măsoară calitatea vieții și bunăstarea socială a cetățenilor, în baza analizei a trei dimensiuni principale. Prima este cea a nevoilor de bază – și anume hrană și îngrijire medicală de bază, apă și salubritate, locuință și siguranță personală. A doua se referă la nivelul de bunăstare – accesul la educație de bază, accesul la informații și comunicații, sănătatea și bunăstarea, calitatea mediului. În fine a treia dimensiune de evaluare ține de oportunitățile oferite de societate – drepturile personale, libertatea personală și de alegere, incluziunea, accesul la educație avansată. În baza punctajului acordat, țările din clasament sunt grupate în șase categorii, în mod descrescător. În acest an IPS-ul realizat de România a fost de 75,49 puncte (locul 43), mai mic față de cel obținut de țara noastră anul trecut care a fost de 78,41 puncte din 100. Asta înseamnă că, per total, calitatea vieții în România a scăzut în acest an. Rezultatul însă nu înseamnă un recul pe toate direcțiile.  În toate cele trei categorii analizate, România înregistrează un ușor progres în clasamentul mondial comparativ cu anul trecut privind nevoile de bază (locul 40), urcând o poziție, și o scădere, coborând o poziție, pentru elemente care țin de oportunități (locul 46) și bunăstare (locul 51). Analizând punctajele acordate fiecăreia dintre coordonatele încadrate în cele trei categorii, printre scorurile cele mai bune menționate de Indicele de Progres Social 2022 se numără hrana și îngrijirea medicală de bază și locuința (ambele pe locul 34) , urmate de siguranța personală (locul 35), accesul la comunicații și informații (locul 36) și accesul la educație avansată (locul 44). La polul opus, coordonatele analizate pentru România care au înregistrat punctaje mai slabe sunt sănătatea și bunăstarea (locul 81), apa și salubritatea (locul 70) și accesul la educația de bază (locul 65). Există însă și o mică veste bună, dar numai și numai dacă suntem tentați să facem comparații.  Anul trecut țara noastră s-a situat pe ultimul loc la IPS între țările Uniunii Europene. În acest an nu mai este ultima! Am devansat Bulgaria care ocupă locul 44.  În 2022, Norvegia, Danemarca și Finlanda sunt pe primele locuri în clasament, iar pe ultimele se află Ciad, Republica Centrafricană și Sudanul de Sud. Studiul este realizat de organizația nonprofit Social Progress Imperative cu sprijinul Deloitte. Prin urmare există o certificare clară de bonitate a datelor prezentate.

 

MIERCURI, 02 NOIEMBRIE 2022

Justiția română. trage când cu tunul în muște, când cu praștia în caracatițe
A male shoplifter stealing some expensive gourmet cheese in a specialty supermarket

Un dezechilibru evident de măsură se face simțit în Justiția Română. Până și de pe stradă se poate observa cum marile și gravele hoții alunecă pe lângă anchetele și condamnările justiției. Legi îndopate cu chichițe juridice duc la amnistii generale în clasa barzilor corupției românești. Alte proceduri legislative blochează anchetarea unor oficialități de rang înalt. Și în tot acest paradis al iertărilor penale, pușcă la Constanța știrea de miercuri. Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a solicitat instanței arestarea unui bărbat acuzat că a furat dintr-un magazin patru conserve de ton. Deci unii fură și șpăguiesc cu milioanele de euro și cel mult se plimbă sub așa-zis control judiciar până la clasarea dosarului, și un român,  mai mult ca sigur găbjit de foame, care fură patru conserve de pește intră la arest? E imposibil să numești asta justiție.  Ar fi justiție dacă marea corupție care ține România pe loc ar fi proțăpită puțin pe la tubulatură, iar noua Românie, eliberată,  ar putea da o șansă amărășteanului să câștige o pâine decentă. Totuși, în cazul lui, judecătorii au respins cererea procurorilor și au dispus punerea imediată în libertate a bărbatului ”dacă nu este arestat sau reținut într-o altă cauză”. În rechizitoriul parchetului se spune că prejudiciul de 39,66 de lei nu a fost recuperat. Păi, să ia de la Udrea, Tăriceanu sau Bogdan Olteanu.

 

JOI, 03 NOIEMBRIE 2022

De frică că ar putea pierde pensia specială, magistrații fac coadă la pensionare

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) avea înregistrate joi 65 de cereri de pensionare depuse de judecători de la toate instanțele din țară, inclusiv de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Motivul acestei scurgeri masive de resurse umane din justiția românească este teama. Noile discuții despre desființarea pensiilor speciale și creșterea treptată a vârstei de pensionare pentru magistrați, îi fac pe judecători să se înghesuie la pensionare ca să mai prindă ultimul tren spre facilitățile de care statutul lor profesional se bucură după retragerea din activitate. Dar cât de ”înspăimântătoare” sunt schimbările ce se anunță? Banca Mondială a finalizat propunerile pentru reformarea pensiilor speciale din România, obiectiv asumat de autoritățile române prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care trebuie adoptat până la finalul acestui an. Instituția recomandă ca pensiile speciale actuale să fie calculate pe baza principiului contributivității, să nu mai apară nicio categorie nouă de pensii speciale, iar cele actuale să fie „raționalizate”, ca veniturile pe baza cărora se calculează pensiile de serviciu ca medie a veniturilor obținute pe o perioadă mai lungă de timp și ca nicio pensie specială să nu depășească veniturile din perioada de activitate. Pentru judecători și procurori, Banca Mondială recomandă revizuirea dreptului de a se pensiona la orice vârstă cu 25 sau mai mulți ani de activitate profesională. Cerința de 25 de ani ar trebui să fie crescută treptat până la 30 de ani și ar trebui introdusă o cerință privind vârsta minimă de pensionare. Această vârstă ar trebui să fie crescută treptat până la 60 sau 65 de ani. Beneficiul țintă pentru cei cu „vechime completă în muncă” va fi redus treptat de la 80% la 65% din salariul brut. În plus, pensia netă inițială nu poate depăși 100% din salariul net al persoanei în anul pensionării. Beneficiul țintă va fi redus cu 1,5% pe an până la atingerea acestui obiectiv. Privite de un pensionar obișnuit din România, chiar și noile drepturi limitate cerute prin PNRR pentru magistrați la pensionare, ar fi un răsfăț la care nici măcar nu îndrăznește să viseze.

 

VINERI, 04 NOIEMBRIE 2022

Spânzurătoarea! Tratamentul recomandat de la Budapesta pentru maghiarii nealiniați din România

A devenit un fel de tradiție ca lideri politici maghiari să vină în România și să facă declarații odioase în care s-ar regăsi până și personaje sinistre ale istoriei,  ca Horthy, sau chiar Goebbels. A fost în vară premierul maghiar Viktor Orban la Tușnad, iar acum șeful unui partid extremist din țara vecină, un partid de tip AUR, a lansat un îndemn la omor în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o la Sfântu Gheorghe. Ținta atacului politicianului maghiar a fost un cetățean român de naționalitate maghiară, și anume doamna jurnalistă Parászka Boróka (foto) de la Radio România Actualități Târgu Mureș. Politicianul, pe numele lui mic, Bartha, a numit-o pe jurnalistă ”ticăloasă” și a afirmat nici mai mult nici mai puțin că „astfel de oameni ar trebui spânzurați și eliminați din cadrul comunității maghiare”. Mesajul pentru minoritatea maghiară din România este clar: într-o bună zi ștreangul vă paște pe toți maghiarii trădători din România dacă nu vă aliniați la politica imperialistă a Ungariei de azi. Venit din partea liderului unui partid extremist de la Budapesta, îndemnul la omor asupra unei jurnaliste de naționalitate maghiară din România care-și face meseria onest nu a trecut neobservat.  Societatea Română de Radiodifuziune consideră comentariile drept un atac grav împotriva normelor de bază ale democrației, ale statului de drept, declarațiile care fac apel la puritate rasială fiind inacceptabile într-o Românie democratică şi tolerantă. Și premierul Nicolae Ciucă a calificat drept ”un atac grav la adresa valorilor democratice” amenințările formulate la adresa jurnalistei Radioului Public – Redacția Târgu-Mureș Paraszka Boroka, solicitând în acelaşi timp instituțiilor abilitate ale statului „să îşi exercite atribuţiile legale pentru protejarea reprezentanților mass-media”. Totodată, Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a anunţat, vineri, că s-a autosesizat în cazul afirmațiilor atribuite unui reprezentant al formaţiunii ungare Patria Noastră, referitoare la „spânzurarea” unei jurnaliste de la Radio Târgu Mureş. Speranța este ca dosarul penal deschis de polițiști să aibă și o finalitate fericită, care să descurajeze politicienii maghiari, dar nu numai, de a face din România o tribună de instigare la rasism, intoleranță și crimă.

 

SÂMBĂTĂ, 05 NOIEMBRIE 2022

După ecologizare ucraineană au primit sictir românesc. Câteodată autoritățile române nu reușesc pur și simplu să dea dovadă de o minimă empatie în fața unor gesturi de recunoștință sau mulțumire pe care anumiți oameni le fac pentru binele general, în acest caz câteva zeci de copii ucraineni. Potrivit presei locale din Brăila, zeci de copii refugiați din Ucraina, au participat voluntar la o activitate civică de ecologizare a malului Dunării. Și a fost ceva de lucru, pentru că la finalul zilei se adunaseră circa 100 de saci cu gunoi. După ce copiii și-au terminat treaba, lăsând malul Dunării la Brăila lună de curat, a mai rămas de rezolvat transportul gunoiului la deponeu. Telefonul dat la autoritățile locale nu a rezolvat problema, pentru că acestea nu s-au implicat în acțiune (deși ar fi trebuit, doar copiii ucraineni le-au făcut curat în ogradă). Organizatorii ecologizării au primit însă numărul de telefon al firmei de salubritate din oraș. Care, și ea la fel ca autoritățile locale, au refuzat să preia gunoiul adunat de copii. Poate puțin în batjocoră, așa, cei de la salubritate au sugerat că ar fi bine dacă copiii ar lua în cârcă cei 100 de saci de gunoi ca să-i care ei la groapa mare de gunoi. Până la finalul zilei, copiii au trebuit să plece cu sentimentul că munca lor nu a fost apreciată, sau că au muncit degeaba. Toți sacii plini de gunoi au rămas pe malul Dunării.

 

DUMINICĂ, 06 NOIEMBRIE 20

Fotografia săptămânii

Brad Pitt, ”românul”. Un cetățean din Letonia considerat cel mai talentat falsificator de documente din Europa și căutat de autoritățile din mai multe state a fost arestat în Spania. În locuința bărbatului s-au găsit zeci de documente falsificate printre care și o carte de identitate românească cu identitatea actorului Brad Pitt.

 

 

Monica Pană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *