RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură

LUNI, 16 IANUARIE 2023

Blue Monday. Deprimare de import

Valentine’s, Halloween, Black Friday… Obiceiuri și sărbători pe care românii le-au adoptat după conectarea țării la lumea largă în urmă cu peste 30 de ani. Aproape nu există zi din calendar în care să nu se sărbătorească ceva: sărutul, îmbrățișarea, mâncătorii de clătite, tații, sau cititorii în palmă. Luni, la fel, s-a întâmplat să aflăm că trebuie să ne confruntăm cu ”Blue Monday”. Nu știm cine și în baza a ce a stabilit că fix a treia zi de luni din ianuarie e cea mai tristă zi din an. Chiar așa? De ce? Unii presupun că din cauza condițiilor meteo din această perioadă, a căderii pulsului social de după Crăciun și Anul Nou, a lipsei motivației de a face orice. O serie de specialiști sunt de părere că Blue Monday e o aberație și că nu poți fi deprimat 24 de ore non-stop. Într-adevăr există pe lume ceea ce se numește ”tulburare afectivă sezonieră”, o formă de depresie care se poate activa în anumite anotimpuri. Această afecțiune poate dura mai multe zile și nu are chiar nimic de a face cu a treia zi de luni din ianuarie. O poți încerca și pe 8 Martie.  Oricum, Blue Monday e folosită de multe companii de comerț pentru a stimula vinderea de produse care să ”înveselească” orice perspectivă sumbră. Adică promovează băutura, mâncarea sau cosmeticele. Și pentru că tot suntem în perioada istorică de botezare a zilelor calendarului, a fost stabilită nu se știe pe ce criterii și cea mai fericită zi din 2023. Țineți-vă bine să fiți prea fericiți în data de 16 iunie. Nu stricați planificarea fericirii cu depresii și anxietăți! Astea trebuie trăite de Blue Monday!

 

MARȚI, 17 IANUARIE 2023

Greta purtată pe brațe de poliție

Invazia Ucrainei de către Regimul lui Vladimir Putin a schimbat macazul în energetica europeană. Cu gazul și petrolul rusesc pe lista neagră la aprovizionare, europenii caută alternative energetice. Și ce altă soluție ar putea găsi pe repede înainte decât vechile mine de cărbuni. Astfel încât, elanul UE cu Germania în frunte spre un mediu mai curat prin închiderea sectorului miner, a cotit brusc spre o reevaluare a exploatării cărbunelui. În mai puțin de un an de zile Europa s-a schimbat radical. Greta Thunberg însă nu! Celebra activistă de mediu suedeză continuă să facă ce a făcut și în anii din urmă: protestează pentru un mediu mai curat, fără să țină cont de realitățile impuse de războiul din Europa. Marți, activista de mediu, a protestat împotriva demolării unui cătun din Germania, astfel încât în zonă să poată fi extinsă exploatarea unei mine de cărbune. Greta a fost reținută de poliție fără prea mari discuții. Ea a fost văzută marți într-o dubă mare a poliției germane. Autoritățile au motivat gestul arestării Gretei, laolaltă cu un grup de activiști de mediu, invocând scoaterea lor din perimetrul care prezenta pericol imediat din cauza folosirii explozibililor. Chiar dacă intențiile Gretei sunt lăudabile, o planetă mai puțin poluată, tânăra suedeză trebuie să țină pe viitor cont de realitățile din teren. Pentru că, până una alta, dacă pentru un mediu mai puțin poluat, trebuie să înduri frig, șomaj și poate, foame, mai bine te lipsești. Iar fotografia Gretei Thunberg sub escorta poliției germane exact asta spune: până la mediu, avem deocamdată alte probleme.

 

MIERCURI, 18 IANUARIE 2023

Dosare penale printre vameșii români

Șpăguiala vameșilor români a intrat demult în folclorul autohton. Se discută, se analizează vilele și mașinile lor, ba chiar s-au făcut și bancuri cu averile pe care unii dintre ei le-au strâns pe repede înainte. Recentul eșec al autorităților privitor la admiterea noastră în spațiul Schengen a atras din nou atenția asupra activității din vămile României. Și, pe măsura așteptărilor, miercuri procurorii Direcției Naționale Anticorupție au reținut opt lucrători şi agenți de poliție de la punctele de trecere a frontierei Sculeni şi Borș într-un dosar în care sunt acuzați de luare de mită şi trafic de influență. Din lot fac parte mai mulți lucrători vamali. Procurorii din cadrul DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi luarea unor măsuri preventive față de 23 lucrători vamali şi agenți ai poliției de frontieră. Pe lângă cei opt vameși reținuți, pentru restul de 15 a fost depusă măsura controlului judiciar. Procurorii anticorupție notează în ordonanțe că, în perioada 2021-2022, persoanele menționate, lucrători vamali şi polițiștii de frontieră, în mod repetat, ar fi pretins şi primit sume de bani cuprinse între 20 şi 250 euro, de la persoane care efectuau activități de transport călători sau de mărfuri dinspre Republica Moldova în țări ale Uniunii Europene şi invers. Acțiunea DNA de la vămile Borș și Sculeni transmite un avertisment clar tuturor vameșilor români: până intrăm în Schengen nici musca nu intră și nu iese în țară ilegal. După mai vedem noi ce se întâmplă.

 

JOI, 19 IANUARIE 2023

Proteste masive în Franța. Pensie întreagă numai după 43 de ani de muncă

Franța întreagă a fost aproape paralizată joi din cauza unei ample mișcări de protest a sindicatelor. Salariații francezi sunt profund nemulțumiți de planurile autorităților de a mări vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani. Inacceptabil! Așa că joi, curse ale trenurilor sau ale avioanelor au fost anulate, multe școli s-au închis, iar în marile orașe au fost organizate proteste masive ale sindicatelor, care au blocat traficul. Măsura anunțată de autoritățile franceze este impusă de bugetul de pensii care, la fel ca mai toate țările europene, este pe deficit. Sunt din ce în ce mai mulți pensionari și din ce în ce mai puțin salariați activi, efect al îmbătrânirii Europei timp de mai multe zeci de ani. Dacă în urmă cu 50 de ani, în Franța, existau câte patru angajați pentru fiecare pensionar, în prezent raportul este de 1,7 angajați la fiecare pensionar. Vârsta de pensionare va crește cu câte trei luni pe an, începând de acum şi până în 2030.  Planul de reformare a sistemului de pensii din Franța prevede și că pentru a beneficia de pensia întreagă, salariatul francez va trebui să muncească din 2027 minimum 43 de ani. Salariații francezi au fost permanent favorizați față de cei din restul UE, unde vârstele de pensionare variază între 65 și 67 de ani. În România vârsta de pensionare este de 65 de ani. La capitolul pensii ne evidențiem însă printr-o aberație care face ca o parte din pensionari să primească mai mulți bani decât au contribuit de-a lungul vieții active la bugetul social de pensii. Ca să primească banii din PNRR, autoritățile române s-au angajat să elimine pensiile speciale până la 31 decembrie 2022. Misiune imposibilă!

 

VINERI, 20 IANUARIE 2023

România, cele mai mici salarii, cele mai mici prețuri

Vineri a fost dată publicității o statistică realizată de inspectoratul național de profil. Tema lucrării a vizat nivelul prețurilor pentru bunurile și serviciile populației, comparație România față de restul țărilor din UE. Concluzia a fost că în 2021, românii au plătit cele mai mici prețuri din pachetul de bunuri și servicii luat ca standard pentru comparație. Prețul este cu 45 la sută mai mic decât media europeană. Mai exact, pentru același pachet de bunuri și servicii luat ca etalon, media UE este de 100 euro, iar în România se plătește doar 45 de euro. Statistica detaliază prețurile pe grupe de produse și servicii. Aflăm astfel că românii au cele mai mici prețuri față de media europeană la grupele ”Alimente și băuturi nealcoolice” (70 % din media europeană), ”Recreere și cultură” (63 %), ”Transport” (69 %). La grupa ”Întreținerea locuinței, apă, electricitate, gaz și alți combustibili”, prețurile din România reprezintă 44% din media europeană, mai ieftin ca la noi fiind doar în Polonia (38%) și Bulgaria (36%). Comparat cu media europeană, cel mai ridicat nivel al prețurilor pentru pachetul standard de bunuri și servicii ale populației s-a înregistrat în Irlanda (144%), Danemarca (143%), Luxemburg (136%) și Suedia (130%). Statistica prezentată de INS induce ideea că dacă în România s-ar câștiga salarii ca în Luxemburg, țara noastră ar fi raiul nivelului de trai în UE. Dar nu este! Statistica europeană Eurostat, arată că tot la nivelul anului 2021, în rândul statelor membre UE, salariu mediu anual ajustat full-time în România a fost de 13.000 de euro, după noi urmând în scară descrescătoare doar Ungaria -12.600 euro și Bulgaria – 10.300 de euro. Asta în timp ce în 2021, salariul mediu anual ajustat pentru angajații cu normă întreagă din Uniunea Europeană era de 33.500 euro. Anul trecut, în rândul statelor membre UE, cel mai ridicat salariu mediu anual ajustat full-time era în Luxemburg (72.200 euro), Danemarca (63.300 euro) şi Irlanda (50.300 euro). Prin urmare, idealul va fi atunci când salariile din Luxemburg se vor sincroniza cu prețurile din România. Până la ideal însă, aici la noi, ne mănâncă bunăstarea facturile noi la electricitate și încălzire.

 

SÂMBĂTĂ, 21 IANUARIE 2023

Simptome ale statului eșuat. Români uciși de maidanezi

E cum nu se poate mai tulburător. În sensul cel mai trist și lipsit de speranță. Ana Oroș Daraban (foto), o româncă de 43 de ani, care făcea jogging sâmbătă dimineața în natură pe malul unui lac din Capitală, a fost surprinsă și hăcuită de o haită de câini vagabonzi. Femeia a murit înainte de a ajunge la ea Salvarea. Anul trecut aceeași femeia a scăpat ca prin miracol cu viață după un atac similar, fiind salvată de doi bicicliști aflați în zonă.  Din declarațiile Primăriei sectorului în care s-a produs tragedia,  Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) a primit anul trecut fonduri uriașe ca să asaneze de dulăi zona în care femeia a pierit. Nu s-a făcut nimic! În România se surpă poduri proaspăt renovate din bani publici. Nimeni nu pățește nimic! În România infecțiile nosocomiale decimează pacienții internați. Nimeni nu pățește nimic! În România trenurile întârzie cu orele! Nimeni nu pățește nimic! Șefă de la oncologie cu salariu de 5000 de euro se dovedește încasatoare de mită în serie! Nimeni nu pățește nimic! Școala românească a ajuns ca o pepinieră de analfabeți funcționali! Nimeni n-are nici o vină! În România se construiesc cele mai scumpe autostrăzi neterminate. Și nimeni nu e luat la întrebări. Un spital din Bacău complet utilat în care s-au investit 43 de milioane dolari zace nefolosit de 15 ani și cade în ruină. Și nimeni nu pățește nimic! De ce România are cea mai mare rată a mortalității infantile? Nimeni nu e interesat de răspuns pentru că oricum nimeni nu răspunde pentru asta. Și acum, iată!, o femeie e lăsată să moară sfâșiată de câini din cauza miserupismului unei instituții publice care, dacă și-ar fi făcut treaba, tragedia nu s-ar fi întâmplat.  Nici acum nimeni nu va fi tras la răspundere? Parcă totuși deja e prea mult!

 

DUMINICĂ, 15  IANUARIE 2023

Fotografia săptămânii

”Chimie” la 93 de ani. Astronautul Buzz Aldrin, al doilea om care a călcat pe Lună, s-a căsătorit cu o româncă, în ziua în care a împlinit 93 de ani. Aleasa se numește Anca Faur,  are 52 de ani, este din Deva, România, dar s-a stabilit în urmă cu 30 de ani în Statele Unite ale Americii. De asemenea, este doctor în chimie.

 

Monica Pană

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *