RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură

LUNI, 16 august 2021

America a spălat putina în Afganistan. Cât se mai poate conta pe ”Unchiul Sam”?  Există opinia că în anumite țări, orice ai face, mentalitatea, tradiția, deficitul de cultură, țesătura socială rudimentară fac imposibilă funcționarea democrației. Alte păreri susțin că în Afganistan americanii au cheltuit miliardele de dolari aiurea pe armament și armate de mucava îngrămădind în cazarme sute de mii de recruți nemotivați, mulți analfabeți, în loc să investească în educație, cultură, sănătate, infrastructură, și, pentru că se impunea, într-un corp de armată redus,  format însă din profesioniști.  Privind în urmă,  astăzi nu mai contează diferența dintre ce s-a făcut și ce trebuia făcut. Afgani disperați care mor picând de pe avioanele americane care decolează în grabă sunt imaginea unui eșec american crunt. Și nu e vorba aici de cât de rău au fost organizate lucrurile, nici de risipa și corupția crescute sub protecția americană despre care se vorbește acum, și nici chiar despre o înfrângere militară (nu se poate compara forța armatei americane cu cea a talibanilor!). Ce este cu adevărat important de reținut din toată tragedia afgană este că rețeta americană nu funcționează. Iar faptul că nu funcționează a lovit crunt în acea parte a poporului afgan care a înțeles și a acționat hrănită de visul și speranța unei țări libere, democratice și prospere. Acum, mulți din ei plătesc cu viața, pentru aceasta. Fuga americanilor din Afganistan nu este însă un fenomen local. Semnalul dat este perceput diferit, dar are impact pe tot mapamondul. Fundamentalismul islamic primește un nou elan și motivația necesară să arunce din nou lumea în aer. Dacă talibanii au putut, orice jihadist ar putea, dacă luptă cu tenacitate și subînțelesul fanatism. În același timp mesajul pentru lumea liberă este trist și îngrijorător. Iubitorii de libertate, educație și democrație din Afganistan au fost abandonați fără pardon de ”garantul libertății și democrației”. Dacă acolo americanii au eșuat lamentabil, cum ar mai putea America să garanteze libertatea și democrația în Europa, sau, și mai delicat, în Taiwan, acolo unde colosul chinez poate debarca în mai puțin de 24 de ore? Retragerea americană din Afganistan e comparată greșit cu Vietnamul anilor ’60 – ’70. În 50 de ani, lumea s-a schimbat atât de mult încât  doza de calvar din spatele ”Zidului Berlinului”  pare un fleac, față de cât amar de tiranie s-ar putea naște dacă se mută spre Vest  ”Marele Zid Chinezesc”.

MARȚI, 17 august 2021      

Premierul trebuie să învețe prețul pâinii! România are recoltă record la grâu. Că vrea sau nu, primul-ministru al României nu mai are încotro! Trebuie să învețe până la urmă prețul pâinii. Îi impune asta anunțul făcut marți de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). România obține în acest an o producție de grâu de peste 11,33 milioane de tone, fiind cea mai mare recoltă de la aderarea țării la Uniunea Europeană. Anul trecut, România a obținut doar 6,4 milioane de tone de grâu, recolta fiind diminuată cu peste 40% din cauza secetei. Cei mai buni ani din 2007 şi până în prezent, potrivit datelor transmise de MADR, sunt 2017, cu 10,03 milioane de tone de grâu, 2018 – 10,14 milioane de tone şi 2019 – 10,29 milioane de tone. Până la data de 16 august 2020 a fost recoltată 98,54% din suprafața însămânțată cu grâu în 2020/2021, de circa 2,2 milioane hectare. Va fi pâine în România!

MIERCURI, 18 august 2021

Talibanii ortodocși ai lui Duminică. Reacția de miercuri, vis-a-vis de evenimentele din Afganistan, a sociologului Gelu Duminică, profesor la Universitatea București,  a generat o polemică dură în spațiul virtual. Domnul Duminică a considerat oportun să găsească o paralelă între fundamentalismul religios al talibanilor și cel al ”creștinilor ortodocși de extremă dreaptă”. „Pentru cine nu știe, agenda publică talibană din Afganistan include: interzicerea avortului;  eliminarea oricărei separații între religie și stat; condamnarea relațiilor homosexuale; asumarea studierii religiei în scoli ca materie principală; susținerea tezei că evidențele științifice trebuie să fie ignorate în fața credințelor religioase. Va rog să înlocuiți „musulmani” cu „ortodocși” (a se înțelege politicienii care se pretind religioși) și să vă gândiți la ce se întâmplă, aici, la noi, în România”. a scris profesorul Duminică pe pagina sa de Facebook. Ulterior, acesta a completat, ca răspuns la un comentariu, că personaje precum „Becali, Neamțu sau Papahagi poartă doar alte nume în Afganistan”. Reacțiile nu au întârziat să apară. Sociologul, care este de etnie romă, a fost etichetat imediat în cele mai rasiste și umilitoare feluri, iar domnul Papahagi i-a promis o dare în judecată pentru calomnie. Printre toate aceste replici demolatoare, s-a concretizat însă și un flux de opinii care au susținut comparația profesorului Gelu Duminică. ”Talibanismul musulman este perfect egal celui creștin, sau celui evreu. Aceeași putere distructivă. Aceeași înapoiere mintală. Aceeași Mărie cu altă pălărie, kipă sau turban”,  a scris unul din comentatori. Domnul Duminică a îngroșat mult tușele atunci când a făcut paralela între viziunea talibană și cea ortodoxă de extremă dreapta din România anului 2021. Cu siguranță, nu există termen de comparație în planul strict al realităților de fiecare zi. Însă privitor la România, speculațiile au rost atunci când se face referire la intenții și tendințe. Într-un context adecvat, însă, perioada interbelică e cel mai bun exemplu că ”talibanizarea” poate oricând, la propriu, să acționeze în numele ortodoxiei. Iar profesorul Nicolae Iorga e cel mai elocvent exemplu de victimă al unei astfel de talibanizări printre creștini.

 

 JOI, 19 august 2021

STUDIU. Spre deosebire de politicieni, Românii s-au calmat la maxim în ultimele trei luni. Un studiu de specialitate publicat joi de către  Reveal Marketing Research, o companie de cercetare de piaţă full-service, concluzionează că ”nivelul de furie” al românilor a scăzut cu 10 la sută din luna mai până în luna iulie 2021. Privitor la gradul de iritare existent în societate, este cel mai redus procent din acest an. Studiul identifică și câteva cauze care au calmat populația în perioada de referință. Una dintre ele este relaxarea restricțiilor legate de pandemie. Decizia autorităților au dus dintr-un foc la îmbunătățirea stării de spirit pentru 35 la sută dintre români, cetățeni pentru care relațiile și interacțiunile sociale sunt definitorii. Eliminarea restricțiilor de securitate medicală a facilitat totodată manifestarea atitudinilor pozitive, un management mai ușor al emoțiilor și o revigorare generală a motivației, toate însumând conceptul de dezvoltare personală al cărui indicator a înregistrat cele mai mari valori – 9 %, o creștere cu cinci procente față de perioada anterioară intervalului analizat. Perioada restricțiilor a generat o creștere a nivelului de economisire în familiile românești, oamenii neavând posibilitatea de a se deplasa în concediu.  Între luna mai și iulie 2021 situația s-a schimbat, înregistrându-se o creștere masivă a investițiilor românilor în vacanțe.  Acesta este un alt factor care a dus la o ameliorare a contextului emoțional în societatea românească în ultimele trei luni. Studiul se desfășoară continuu şi funcționează ca un barometru al valorilor (al lucrurilor importante pentru români) în momentul respectiv. Chestionarul a fost completat de către 1.010 respondenți cu vârste de peste 18 ani, iar marja de eroare este de +/-3%.

 

VINERI, 20 august 2021

Pandemia, valul patru, vaccinarea, valul trei? După o vară relaxată, România se pregătește din nou pentru pandemie. Vineri au fost raportate 591 de cazuri noi de COVID-19. Alte 15 decese au fost raportate, în timp ce la ATI sunt 182 de pacienți. Sistemul sanitar se pregătește deja de valul patru al pandemiei.  Pe fondul creșterii numărului de cazuri, ministerul Sănătății a transmis mai multe recomandări spitalelor din țară pentru a scurta timpul de reacția atunci când contextul epidemiologic se va înrăutăți. Toate unitățile medicale trebuie să verifice aparate de ventilație și de alimentare cu oxigen. Se face și o actualizare a situației medicilor de la ATI pentru a ști la nevoie care sunt posibilitățile de detașare dacă contextul epidemiologic se va agrava. Se cere și o completare a stocului de echipamente de protecție pentru a evita dificultățile atunci când numărul de îmbolnăviri va crește. Pe lângă pregătirile din spitale, autoritățile au de gând să acționeze și în cadrul campaniei de vaccinare. Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, medicul Valeriu Gheorghiţă, a declarat că, dacă Agenția Europeană a Medicamentului va recomanda la începutul lunii septembrie administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID, România ar putea începe etapa de administrare a dozei a treia la începutul lunii octombrie. Cu toate acestea, prioritate nu vor avea persoanele care deja au încheiat ciclul de vaccinare cu rapel. Se va urmări vaccinarea cât mai multor persoane neimunizate încă. Medicul Valeriu Gheorghiță a anunțat că perioada minimă între doza de rapel şi a trei doză de vaccin va fi de cel puțin șase luni, iar prioritizarea va fi aceeași ca la momentul începerii administrării vaccinurilor. Cei care au trecut deja prin boală nu au recomandarea de a face a treia doză de vaccin.

 SÂMBĂTĂ, 21 august 2021

Bulgarii mulțumesc României că i-a salvat cetățenii. Cetăţenii români care au fost evacuaţi din Afganistan au ajuns sâmbătă, în România, cu aeronava Forţelor Aeriene Române. Pe lângă cei 15 români, la bordul aeronavei Hercules se află și 4 cetățeni bulgari. Potrivit președintelui Klaus Iohannis, operațiunea a fost un succes, dar acesta s-a obținut foarte greu pentru că nivelul de securitate la Kabul este extrem de redus, iar situația în teren se schimbă de la o oră la alta. Faptul că armata română a salvat și vecini de la sud de Dunăre nu a rămas neobservat. Ministrul bulgar de Externe, Svetlan Stoev, a mulțumit omologului său Bogdan Aurescu şi statului român pentru sprijinul acordat de ţara noastră în evacuarea cetăţenilor bulgari din Afganistan. Deși inițial planul autorităților române a fost să transfere în România și câțiva cetățeni afgani, studenți la universități românești, colaboratori ai forțelor armate românești care au avut misiuni în zonă, aceștia nu au mai putut ajunge la aeroportul din Kapul pentru a fi preluați.

DUMINICĂ, 22 august 2021

Poliția Animalelor, primele cazuri rezolvate. Ruby, un câine care a dispărut în urmă cu mai mult de un an şi care de atunci era căutat de o familie din municipiul Arad a fost găsit de poliţişti la o distanţă de peste 60 de kilometri.

 

Monica Pană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *