RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură

LUNI, 31 IANUARIE 2022

SONDAJ. Românii nu vor ROEXIT

Cu toate eforturile propagandei ruse care încearcă să îndepărteze românii de valorile Uniunii Europene, aceștia rămân și pe mai departe fani ai proiectului european. Un sondaj de opinie dat publicității luni arată că 71,7 % din români se opun ideii ca România să iasă din Uniunea Europeană, în timp ce doar 25,2% ar fi de acord cu o asemenea perspectivă, iar 3,1 % nu știu și nu răspund. Situația este mai echilibrată atunci când este evaluată influența UE asupra vieții economice și sociale, asupra familiei și vieții personale din România. Un procent de 54,9 % dintre cei intervievați consideră că influența este pozitivă, în timp ce 40,8 procente au o părere contrară. Situația se schimbă radical atunci când se pune problema alegerii între regulile UE și interesele României. Peste 68 la sută din români consideră că trebuie să fie apăratele interesele naționale atunci când sunt în dezacord cu regulile Uniunii Europene, chiar dacă țara riscă și își piardă poziția de stat membru UE. Aici sondajul nu surprinde cantitativ și nuanța în care respingerea regulilor europene afectează independența justiției sau democrația în țară prin legile românești. Oricum, din cele 68 de procente care susțin că ar trebui ca România să părăsească UE dacă îi sunt încălcate drepturile naționale, un procent de aproape 73 la sută consideră că părăsirea UE ar afecta foarte mult dezvoltarea țării, prețul plătit fiind enorm. Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshall Fund of the United States – şi finanţat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project.  Ancheta sociologică s-a derulat în perioada 11-18 ianuarie 2022, metoda de cercetare fiind interviu prin intermediul chestionarului.   Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului multistadial stratificat fiind de 1162 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.

 

MARȚI, 1 FEBRUARIE 2022

Dus legat de nevastă la vaccinare

Știrea mondială de fapt divers de marți a venit din Brazilia. O braziliancă din Rio Largo, statul Alagoas – nord-estul Braziliei, şi-a legat soţul cu o frânghie şi l-a dus la un centru de vaccinare.  Scena a fost înregistrată de un martor, iar clipul a ajuns pe TikTok, stârnind o dezbatere aprinsă pe rețelele de socializare pro şi contra gestului femeii. La ora actuală, 70 la sută dintre brazilieni sunt vaccinați. Țara a fost serios încercată de pandemie cu aproape 700 de mii de decese.

 

 

 

MIERCURI, 2 FEBRUARIE 2022

Primarii tot mai aproape de pensia specială. Singurii care au rămas cu buza umflată (deocamdată) sunt parlamentarii.

Comisia de Muncă din Senat a respins, miercuri, un proiect de lege care prevedea eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali. Cu votul senatorilor PSD, UDMR și AUR, inițiativa legislativă a primit raport de respingere și urmează să meargă la vot în plen. Senatul este forul decizional în acest caz. Potrivit art. 210 din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, se acordă o pensie specială persoanelor care începând cu anul 1992 au deținut calitatea de primar, viceprimar, președinte al consiliului județean sau vicepreședinte al consiliului județean. Prevederea trebuia să intre în vigoare la 1 ianuarie 2020, dar a fost amânată de mai multe ori. USR a propus abrogarea acestui act normativ care acordă pensii speciale aleșilor locali. Practic, miercuri, Comisia de Muncă din Senat a abrogat propunerea de abrogare! Acordarea pensiilor speciale ale aleșilor locali, s-a calculat, ar însemna o cheltuială de la buget de 600 de milioane de lei anual, adică circa 120 de milioane de euro pe an. Proiectul de lege a trecut de Camera Deputaților fără a fi dezbătut în plen. Raportul Comisiei de Muncă urmează să fie supus votului plenului Senatului care este forul decizional în acest caz. Dacă proiectul de lege trece (și sunt toate șansele pentru că la alegeri toate partidele depind total de primari ca să câștige), toți aleșii locali vor primi pensii speciale. Apare dintr-o dată un paradox în această situație. Singura clasă socială ”asupritoare” care nu a putut să-și păstreze privilegiile legate de pensiile speciale sunt chiar cei care le votează, adică parlamentarii. După ce aceștia și-au pierdut pensiile speciale în luna februarie anul trecut, tribunalele s-au umplut cu acțiuni pentru recuperarea acestor drepturilor bănești. E greu de înțeles de ce tocmai pentru parlamentarii români, ei care aprobă pensii speciale pentru toate castele privilegiate,  nu se mai aplică principiul  ”cine împarte, parte își face”. Rar vezi o ironie a sorții mai umilitoare.

 

JOI, 3 FEBRUARIE 2022

USR, reformă sau neant

În ultimele sondaje de opinie, colajul de partide Uniunea Salvați România (USR)- PLUS e cotat cu un procent de interes în electorat de doar 10 la sută. După lovitura de la europarlamentarele din 2019, când partidul marca 22,4 procente, succesul useriștilor a cunoscut un declin constant, pentru ca astăzi să fie aproape de o popularitate care se cuantifică cu o singură cifră. Sunt mai multe motive care să explice această decădere, orgolii, lipsă de experiență, inconsecvență, dar una singură le poate înlocui pe toate: partidul USR (PLUS) nu a întors nici o dobândă la uriașa investiție de speranță pe care românii și-au pus-o în el. Adică, nu a reușit să impună o politică în care competența să înlocuiască amatorismul, meritocrația nepotismul, legea fărădelegea, echitatea privilegiile ”specialilor”. O sarcină practic imposibilă pentru domnul Barna și ai lui, care nu au avut inventivitatea, energia și forța să mai clădească ceva peste acele 22 de procente din 2019, datorate, în principal, poziției critice pe care USR a avut-o atunci împotriva Republicii Dragnea. După dispariția de la manșa puterii a domnului Dragnea, USR a rămas practic fără agendă și muniție. Nu a mai funcționat nimic din mesajele partidului. Erau prea seci, prea uzate, sau prea elitiste și nu au mai ajuns până la receptori. Avântul USR s-a estompat și mai mult după o participare la guvernare ratată din lipsă de tact și înțelegere a dedesubturilor care coagulează interesele oculte din România. Nici după părăsirea guvernării, USR nu a mers mai bine. A pierdut procente și în opoziție, aceasta fiind practic confiscată acum de AUR care are acum toată inițiativa. USR, așa cum se prezintă astăzi, poartă o aură a dezamăgirii și pare condamnat la irelevanță, dacă nu la dispariție. Este într-un punct mort, paralizat de tensiunile dintre facțiunile PLUS și USR. Și într-un moment în care, ca partid de opoziție, USR ar avea muniție să tragă din toate pozițiile (vârf de pandemie, facturi mamut la energie, reforme blocate), partidul aruncă pe piață joi propriul scandal, culmea umbrind tensiunile din AUR, care devenise principalul subiect din presă. Erupția din USR era de așteptat. Practic președintele partidului, dl Dacian Cioloș (PLUS), blocat la decizie de Biroul Național al partidului controlat de dl Barna, vrea un refresh de personal printr-o schemă care să atragă în partid oameni ”din sursă externă” odată cu o schimbare în mecanismul deciziei care să-i aducă cu adevărat putere în partid. Pentru USR-iștii vechi asta a sunat ca o declarație de război. Răspunsul dlui Barna este edificator pentru că s-a vorbit de șantaj. Orice compromis în această luptă internă nu va rezolva decât pe termen scurt problema. Ca USR să se reîmprospăteze sunt de luat în considerare doar scenariile radicale. Dacă câștigă dl CIoloș, USR va deveni un partid mai articulat, populat poate cu oameni cunoscuți și competenți, dar plictisitor ca un discurs despre cotele bursiere. Dacă dl Cioloș pierde radical și demisionează, se demarcă pentru funcția de președinte al USR, dl Drulă. Și pentru USR un lider care știe să lucreze și cu ranga ar fi exact ce are nevoie acum în arena competiției politice tot mai contondente.

 

VINERI, 4 FEBRUARIE 2022

Biserica ortodoxă demască Necuratul din AUR

A fost ca o lovitură de măciucă în elanul însămânțării urii practicat de noua vedetă a extremismului politic românesc. Biserica Ortodoxă Română a transmis, vineri, prin vocea purtătorului său de cuvânt Vasile Bănescu, faptul că amestecarea politicii cu religia a făcut deja ”prea multe victime”. Biserica Ortodoxă critică vehement AUR sugerând că partidul acesta confundă ”ultranaționalismul zgomotos exacerbat și grav compromis ideologic” cu ”patriotismul luminat și echilibrat”, iar ”temele creștin-conservatoare” sunt ”rupte xenofob de contextul spiritual al Europei”. Mesajul Bisericii ortodoxe este bine țintit și nu face decât să arate celor prostiți de domnii Simion, Târziu și camarila lor, că nu Dumnezeu, ci Necuratul mână în luptă partidul cu nume de metal. Dovada ține de evidență! Niciunde unde numele Domnului este invocat în politică, nu credința, ci fariseismul și interesul lumesc conduc acțiunea. BOR a ținut să mai precizeze că  dezavuează orice formă de exces și se delimitează ferm de orice alianțe secrete care se spune că ar exista între Biserica națională și grupusculele ”ortodoxe” înregimentate în isteria naționalist-religioasă a AUR. În comunicatul său, BOR punctează faptul că ”nimic nu e mai străin creștinismului real și Bisericii autentice decât instrumentalizarea credinței și a simbolurilor sale în cheie politică, orice culoare ar avea aceasta și oricât de seducător ar suna vocea sirenelor ei”. Adică, spune mai departe BOR, ” Confundarea programatică a (ultra)naționalismului zgomotos exacerbat și grav compromis ideologic cu patriotismul luminat și echilibrat de credința în valorile fidelității religioase, culturale și spirituale ale propriului popor, confiscarea populistă a nobilelor teme creștin-conservatoare rupte xenofob & filetist de contextul spiritual al Europei, nu fac decât să compromită aceste fundamentale teme, motiv pentru care Biserica dezavuează orice formă de exces apărută în marginea lor”. Adică, cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxă Română se apără cu crucea în față și respinge toată politica AUR care invocă credința, ortodoxia și pe Dumnezeu. Natura comunicatului BOR este fără precedent în istoria recentă. Faptul că Biserica Națională ia poziție criticând politica unui partid din România nu poate însemna decât un singur lucru. Faptul că AUR a scăpat din lesă și începe să provoace daune peste cele preconizate de cei care l-au creat, la București sau/și la Moscova. Din această perspectivă, reacția Bisericii Ortodoxe, poate fi interpretată și ca o reacție de apărare a statului român, democrat și pro-european, în fața unui experiment politic periculos care se bazează exclusiv pe ticăloșia din om ca să ajungă la Putere. Opinia generală referitor la poziția adoptată este că BOR a făcut ce trebuie. În sfârșit!

 

SÂMBĂTĂ, 5 FEBRUARIE 2022

Avram Iancu, recunoscut la nivel mondial ca înotător

Avram Iancu este primul înotător român care primește prestigioasa distincție „Performance of the Year 2021” la înotul în ape deschise. Acesta a înotat anul trecut 12 ore fără întrerupere în Canalul Bega, la Timișoara. Pe lângă reuşita de 12 ore de pe Bega din luna iunie a anului trecut, înotătorul a parcurs 26 de kilometri în Dunăre împotriva curentului, timp de 18 ore şi 30 de minute. World Open Water Swimming Association l-a nominalizat, alături de alţi 14 mari temerari, după aceste reuşite. ”Mulţumesc echipei de suport şi tuturor sponsorilor mei. Mulţumesc tuturor reprezentaţilor presei care s-au implicat în campania de vot. Mulţumesc şi celor care vor distribui această izbândă! Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a scris Avram Iancu pe pagina sa de Facebook.

 

 

DUMINICĂ,  6 FEBRUARIE 2022

FOTOGRAFIA SĂPTĂMÂNII

Harkov, Ucraina. Femeile se antrenează pentru a apăra cu arma orașul

 

 

Monica Pană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *