Rezultatele inițiale din prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2020, în județul Hunedoara

Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara a centralizat rezultatele inițiale din prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2020. Rata de promovare este de 59,34%

Rata de promovare (înainte de contestații) înregistrată de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2020, atât din promoția curentă cât și din promoțiile anterioare, este de 59,34%.  Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 70,70%, iar pentru promoțiile anterioare – 19,61%.

În sesiunea iunie-iulie 2020, au promovat 1893 de candidați, dintr-un total de 3190 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 1754 de candidați sunt din promoția curentă, iar 139  de candidați provin  din promoțiile anterioare. Precizăm că 157 candidați au absentat, iar 10 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat.

9 candidați au obținut media 10;

41 de candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;

1 candidat a obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă;

104 candidați au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului;

121 candidați au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

Precizăm că nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (șase). Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

Situația statistică înregistrată în cadrul sesiunii iunie-iulie a examenului de Bacalaureat Național – 2020 în județul Hunedoara, este prezentată în tabelul următor:

Total candidați Prezenți Promovați Eliminați 6-6,99 7-7,99 8-8,99 9-9,99 10
3410 3190 1893 10 372 428 590 494 9

Rezultatele (înainte de contestații) au fost afișate astăzi, 30 iunie, la ora 12:00, atât în centrele de examen, cât și pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro.

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării a publicat rezultatele elevilor prin anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 20:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.

Un scurt istoric referitor la rata de promovare a examenului de Bacalaureat Național, înregistrată în județul nostru (înainte de depunerea contestațiilor), în ultimii cinci ani, este sistematizat în tabelul următor.

Statistica rezultate BACALAUREAT

 

Nr.

crt.

An școlar Procentul promovabilitate la nivelul județului Hunedoara Procentul promovabilitate  la nivel național Nr. medii de 10 în județul Hunedoara
1 2019 – 2020 59,34% 62,9% 9
2 2018-2019 66,17% 67,2% 2
3 2017-2018 66,85% 67,65% 2
4 2016-2017 71,35% 72,87% 2
5 2015-2016 67,43% 66,67% 1

 

Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *