Român mort într-un centru de detenţie din Franţa

Un român în vârstă de aproximativ 20 de ani a murit luni seara în centrul de detenţie administrativă (CRA) de la Vincennes, la periferia de est a Parisului, în care tocmai fusese plasat, au declarat surse apropiate anchetei pentru AFP.

”Venise sâmbătă. Nu s-au raportat violenţe nici cu gardienii şi nici cu alţi deţinuţi”, a precizat marţi această sursă.

Unul dintre deţinuţii din celula în care se afla românul a dat alerta, după ce a găsit victima fără viaţă pe pat. Decesul a fost constatat luni seara, la ora locală 19.00 (20.00, ora României) de către Samu.

Potrivit deţinutului, tânărul ”nu dormea de două zile şi a luat medicamente” care au fost confiscate la faţa locului, a precizat prefectura de poliţie.

”Bărbatul a fost văzut de un medic înainte să intre în CRA şi nicio incompatibilitate de sănătate cu retenţia nu a fost constatată”, a precizat prefectura poliţiei.

O anchetă cu privire la cauzele morţii a fost deschisă şi încredinţată Comisariatului din Arondismentul al XII-lea din Paris, în subordinea căruia se află centrul.

Aproximativ 220 de persoane sunt reţinute la CRA Vincennes, cu o capacitate de 239 de locuri, potrivit Asociaţiei Serviciului Social Familial al Migranţilor (ASSFAM), prezentă în centrul în care sunt plasaţi migranţi care fac obiectul unei proceduri de expulzare.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *