S-a oprit cu mașina în gardul unui parc din Hunedoara

Un tânăr, care nu poseda permis de conducere, a intrat cu automobilul în gardul parcului situat în centrul municipiului Hunedoara.

„În data de 25.10.2020, în jurul orei 01:00, un tânăr de 18 ani din municipiul Hunedoara, în timp ce circula cu un autoturism pe Bulevardul Dacia din municipiul Hunedoara, a pătruns în intersecția cu strada Avram Iancu și a pierdut controlul asupra direcției de mers unde a intrat cu autoturismul într-un gard de protecție al unui parc, producând avarierea autoturismului.

În urma evenimentului rutier, polițiștii au constatat că, tânărul care a condus autoturismul, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, a informat IPJ Hunedoara.

În cauză polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală.

 

foto: Info Trafic jud. Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *