Să ne pregătim prin fapte bune pentru Înviere

Marian Vasile – consilier local la Primăria Hunedoara

„A fost o onoare pentru mine să fiu în acest an, în Vinerea Mare, alături de Organizația Femeilor Liberale din municipiul Hunedoara și să contribui ca zeci de cetățeni, aflați în sărăcie extremă, să aibă alimente de Sfintele Paști.

A ține legătura cu aceste persoane, așa cum fac de mai mulți ani colegele noastre, ne este de mare ajutor, pentru a cunoaște adevărata dimensiune a declinului social din oraș. Atât eu, în calitate de consilier local, cât și Daniela Logofătu, consilier județean, avem o listă de probleme asupra cărora ne vom apleca, împreună cu colegii din PNL și cu alți oameni de suflet, care vor dori să ajute ca viața unor semeni ai lor să devină mai bună.
La contribuția financiară a noastră, membrii echipei care s-a deplasat în teren, s-a adăugat, ca în fiecare an, susținerea președintei OFL, doamna Hărău Eleonora Carmen, fost senator PNL de Hunedoara.
Văzând atâtea necazuri am trăit o mare tristețe. Totuși, știind că am contribuit și eu, împreună cu soția mea, cu bani și cu muncă la mai binele cuiva, mă simt mai pregătit pentru Învierea pe care o aștept.

Să ne ajute Dumnezeu pe fiecare să ne deschidem mereu sufletele pentru fapte bune!

Vă doresc sărbători binecuvântate!”

Notă: postările de la rubrica „faceNEWS” sunt preluate ca atare, fără modificări, de pe paginile de facebook ale autorilor.

GALERIE FOTO

Un comentariu la „Să ne pregătim prin fapte bune pentru Înviere

  • 1 mai 2021 la 10:33
    Permalink

    Faptele bune se fac in liniste ,cu pietate !

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *