Salvamont: Prima zi din an a fost o zi de foc

Salvamontiştii au primit, în ultimele 24 de ore, patruzeci de apeluri prin care li se solicita intervenţia de urgenţă, cele mai multe fiind pentru Salvamont Lupeni. „Prima zi din an a fost o zi de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară”, arată reprezentanţii Salvamont.

„Prima zi din an a fost o zi de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară, solicitaţi să intervină la un număr mare de evenimente montane. Astfel, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont, s-au primit 40 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a echipajelor Salvamont”, arată reprezentanţii Salvamont, sâmbătă, într-o postare pe Facebook.

Astfel, au fost primite 11 apeluri pentru Salvamont Lupeni, câte 5 apeluri pentru Salvamont Gorj şi Salvamont Sinaia, câte trei apeluri pentru Salvamont Sibiu, Salvamont Muntele Mic, Salvamont Bihor, câte două pentru Salvamont Municipiul Braşov, Salvamont Maramureş, Salvamont Cluj şi câte un apel pentru Salvamont Suceava, Salvamont Prahova-Formaţia Cheia, Salvamont Argeş, Salvamont Mureş.

De asemenea, s-au primit 27 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre starea pârtiilor din domeniile schiabile.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *