Aer condiţionat natural. Copiii la scăldătoarea urieşilor de la Mada

E miezul vacanţei şcolare şi ţara clocoteşte sub codurile de caniculă. În oraşe, asfaltul arde şi, prin parcuri, orice băncuţă la umbra copacilor este atent vânată. Ştrandurile sunt supraaglomerate, iar piscinele sunt la mare căutare.

În tot acest timp, natura are oferte spectaculoase: potecile de munte, lacurile şi ape repezi în zona montană, peşteri, canioane sau chei unde temperatura scade simţitor faţă de clocotul oraşelor. Un altfel de aer sănătos, ozonat şi condiţionat de păduri şi altitudine.

Deva, 33 de grade şi alertele meteo se actualizează mereu. cu fiecare minut, evadarea din cuptoarele urbane se transformă în necesitate.

Alexandra Marcu a găsit pentru câteva zeci de copii o spectaculoasă soluţie răcoritoare: o incursiune pe Cheile Mada. Imediat ce te apropii de poalele munţilor, începe răsfăţul. Poieni care îşi trimit mirosul de fân cosit, umbrare care îmbrăţişează drumul şi greieri care cântă în liniştea amiezii din potopul de flori. Pe uliţa care duce către intrarea pe vale, şirul de maşini parcate îţi arată că sunt pe aici şi alte grupuri fugite de căldură.

Copiii se adună în cerc în jurul Alexandrei: „Bine aţi venit la o super activitate a Clubului Evoluţii! Astăzi avem o activitate mai lejeră, o drumeţie în cheile din satul Mada, o zonă extraordinar de frumoasă, cu o vale înconjurată de pereţi de stânci unde se găseşte şi Peştera Zidită, pe unde am fost anii trecuţi. Acum vom merge doar prin chei, prin apă, va fi multă bălăceală şi puteţi stropii adulţii care s-au încumetat să vină cu noi!” Copiii chiuie şi freamătă în aşteptarea aventurii.

De îndată de ajung la intrarea în strunga de piatră, copiii se opresc neliniştiţi. Nimeni nu se aştepta la o asemenea privelişte. Câteva văcuţe se răcoresc liniştite în apă! Câţiva micuţi pentru care rumegătoarele par adevăraţi elefanţi încremenesc şi aşteaptă ajutorul celor trei Marcu – Alexandra are din nou ajutoare straşnice, Dana şi Dan. Luca îndrăzneşte să se aventureze până la brâu în undele înviorătoare şi e privit lung de o bălţată, în spatele căreia stă ascuns un viţeluş. Nedumerit, copilul se decide să aştepte întăriri. Mânate către maluri, cornutele lasă liber drumul prin ape. Dana Marcu bate din palme către o văcuţă uimită, care parcă spune din privire: „Ce caută toţi oamenii ăştia în gârla noastră?!”

Cu mic, cu mare, cu căţel şi fără viţel, grupul porneşte de-a lungul văii. Liniştea locului dispare de la primii paşi ai copiilor. Un cor de voci bucuroase, chiote şi strigăte izbucnesc prin glasurile tinere, în timp ce adulţii precauţi caută podeaua apei cu tălpi. Locul se transformă într-o insulă a copilăriei care se mişcă deodată cu vizitatorii de-o şchioapă.

O parte dintre aventurieri aleargă prin apă, alţii se târâie în mâini prin albie, cu apa până la gât. Sunt doar câţiva care nu se dezlipesc de palmele sigure ale părinţilor. În câteva minute, îşi fac şi ei curaj şi se schimbă subit sub ochii adulţilor.

Fiinţele bipede, fragile şi temătoare devin specii de apă săltăreţe: peşti, sirene sau broscuţe. Lasă în urma lor curcubee de apă şi tricouri ude. Orice îndemn al celor mari este uitat. Grupul de viteji pare de nestăpânit.

Până şi căţeii o iau razna şi se aruncă în valuri. Muşcă apa şi se joacă de mai mare dragul. În timp ce Alexandra porneşte adevărate bătălii cu stropi, e rândul lui Dan Marcu să devină alert şi să potolească surplusul de adrenalină.

După câteva minute pe chei, cei mari uită şi ei de vârstă şi zâmbetele largi înlocuiesc precauţia de la început: se alunecă, se pică în undele răcoroase, se râde. Se întind mâini, se oferă ajutor. E parte din magia muntelui să transforme numărul de persoane în grup de prieteni.

Fotografiile surprind momente unice: un părinte care îşi poartă micuţul prin apa până la bărbie, expresiile nepreţuite ale temerarilor care „gustă” din plin din apele Madei, uimirea privirii care lunecă peste spinările de piatră avântate către înaltul cerului.

Dacă la primul pas, epiderma a raportat „rece”, la al doilea, „un pic mai domol”, la următorii  răcoarea apelor de munte se îmblânzeşte. În scurt timp, apa pare că duce la vale toată povara zilelor urbane.

În aval, îţi regăseşti libertatea şi sufletul îşi deschide aripile bucuriei. Şuvoaiele de chiote se ridică odată cu valurile de stropi stârniţi din palmele jucăuşe ale copiilor. E momentul ca muntele să strige de fericire.

Cheile Madei din comuna Balşa se dovedesc mai mult decât un loc frumos pentru exploratori. Legendele zonei sunt pline de poveşti cu urieşii care veneau aici să se scalde. Urmele spinărilor lor se mai văd şi acum în cupele din pereţii stâncoşi.

Apa din chei oferă un refugiu răcoros pentru zeci de vizitatori ajunşi aici mai cu seamă în zilele sfârşitului de săptămână. „Apa este caldă şi aici este foarte frumos. Am înotat, chiar dacă nu ştiu. Am învăţat”, explică un băiat şi apoi se avântă din nou în căldarea de ape.

Acolo unde pereţii cheilor strâng apa, albia se adânceşte şi e vremea trambulinelor. Orice lespede de stâncă este cucerită de hoarda de micuţi care fac coadă la sărituri. Nimeni nu scapă nebotezat de valurile de apă. Rareş, un năzdrăvan care s-a alăturat recent Clubului Evoluţii, îşi pierde pălăria. Asta face să iasă la iveală umorul lui Dan Marcu, care îl ascultă, îl priveşte şi îi spune: „Eu aşa nu am mai auzit! Să se scufunde pălăria şi să apară copilul din apă!” Priveşte către copii şi comandă: „Toată lumea caută pălăria!” Şi joaca între ape se dezlănţuie şi mai aprig.

Mirela face cumva şi pierde printre bolovanii masivi lesa căţelului. Micuţ şi zgribulit, piticul ud şi ciufulit se luptă cu apele, se opinteşte să sară pe pietrele de câteva ori mai înalte decât el şi, odată ajuns la liman, se scutură şi mai aplică un duş celor din jur.

De sus, apare o dihanie de câine gri şi toţi se ţin la distanţă. Până şi Dan e impresionat:

„Ăsta a fost leu de mare în altă viaţă!” Tot Dan descoperă în peretele stâng izvorul de apă minerală. Vine direct din rădăcina muntelui şi te înfioară cu apele reci. Licoarea e un pic înţepătoare şi minunată la gust.

Mai sus, într-o altă căldare din albie, copiii iscă o nouă rundă de concurs de sărituri. Unii sar elegant şi, în gesturile lor, recunoşti lecţiile de înot, alţii pică abrupt ca merele din pom. Cei care nu sar, se stropesc şi ne stropesc. Alexandra conduce ostilităţile, iar un copil geme „Malefica!”, în timp ce îşi şterge şiroaiele de pe faţa zâmbitoare. Joaca ţine cât e după-amiaza de lungă.

La întoarcere, în SPA-ul văcuţelor de la intrarea în chei, copiii mai găsesc câteva praguri de piatră pentru o ultimă rundă de sărituri sub ochii rumegătoarelor culcate la umbra deasă. Un micuţ se saltă din greu să ajungă pe stâncă, până când o copilă din grup îl vede şi se propteşte cu palmele în dosul băiatului. Toată lumea e udă leoarcă, dar fericită.

În poiana de lângă sat, se schimbă haine, papuci şi impresii. Cineva construieşte plăcut nişte căsuţe de lemn pe care copiii le revendică rapid şi le folosesc drept cabine. Zvântaţi şi obosiţi de atâta joacă, copiii se trântesc pe iarbă şi foamea îşi cere drepturile.

Apar gustări, pachete şi bombonele. Câţiva micuţi se dau cosaşi şi împart din brişcă un pat gros de pateu pe feliile albe de pâine. De-abia acum ziua este nota 10 şi copiii gata de dus la culcare. Alexandra Marcu şi părinţii ei au bifat pe calendarul vacanţei încă o zi fericită.

Laura OANĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.