Meteorologii au schimbat prognoza pentru sfârşitul lunii noiembrie şi pentru primele zece zile din decembrie

Meteorologii prognozează temperaturi mai coborâte decât cele obişnuite, pentru sfârşitul lunii noiembrie şi pentru primele zece zile din decembrie.

 

Săptămâna 20.11.2023 – 27.11.2023

– Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice şi local în cele centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

– Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile sud-vestice, nordice, precum şi în extremitatea de est a ţării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 27.11.2023 – 04.12.2023

 

– Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii ţări, dar cu o abatere termică negativă uşor mai accentuată în zonele montane.

– Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în extremitatea de sud şi de sud-est a ţării, precum şi în regiunile centrale, dar mai ales zonele montane, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 04.12.2023 – 11.12.2023

– Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

– Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Săptămâna 11.12.2023 – 18.12.2023

– Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

– Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor avea o tendinţă uşor deficitară în toate regiunile.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *