Sibiul intră de luni în carantină pentru două săptămâni

Oraşul Sibiu şi localităţile Şelimbăr, Tălmaciu şi Cisnădie intră în carantină începând de luni pentru două săptămâni, iar mall-urile magazinele, altele decât cele care vând produse esenţiale, mancare pentru animale şi farmacii, vor fi închise în weekend, a anunţat vineri secretarul de stat Raed Arafat.

Situaţia în care ne aflăm în municipiul Sibiu şi în alte localităţi din judeţ necesită unele măsuri suplimentare faţă de măsurile luate recent de guvern. (…) Aici având în vedere incidenţa şi faptul că avem în continuare un număr mare de cazuri, astăzi peste 400 de cazuri, în urma discuţiilor inclusiv cu membrii CJSU s-a decis instituirea măsurii de carantinare a municipiului Sibiu la un loc cu Şelimbăr şi cartierul Arhitecţilor” a anunţat Raed Arafat.

De asemenea, intră în carantină localităţile Tălmaciu şi Cisnădie, a  precizat Arafat, anunţând că măsura intră în vigoare de luni dimineaţă pentru o perioadă de două săptămâni.
„Pentru noi, municipiul Sibiu cu incidenţa de 11 la mie, deja nu mai vorbim de focar, vorbim de transmitere comunitară intensă. Asta poate să se ajungă la ea de la nerespectarea regulilor nu de către toată populaţia, de o parte. (…) Măsurile pe care le luăm au două ţinte principale: reducerea mobilităţii neesenţiale şi reducerea contactelor neesenţiale. Asta poate duce la o situaţie mai bună şi la reducerea incidenţei”, a explicat Arafat.
„Suplimentar vom avea măsuri pe durata week-end-ului: închiderea mall-urilor şi magazinelor cu excepţia celor cu produse esenţiale iar această măsură, va începe de această săptămână, restul va începe de luni”, a precizat secretarul de stat din Ministerul de Interne.
Arafat a arătat că în  perioada de carantină magazinele se vor închide la ora 20  nu la 21 ca în alte localităţi, terasele  nu vor funcţiona deloc, magazinele pot primi cel mult o persoană la opt metri pătraţi respectând toate regulile de sănătate publică stabilite prin lege, iar între orele 10 şi 13 procurarea de alimente şi alte bunuri necesare va fi rezervată persoanelor cu vârsta este 65 de ani.
„Pentru ieşire pe durata perioadei de carantină există excepţii cum ar fi activitatea profesională, asistenţa medicală, cumpărarea materialelor necesare, a alimentelor. Asta se va face e baza de declaraţie pe propria răspundere” a adăugat Arafat.
Raed Arafat a subliniat că vicepremierul Raluca Turcan a discutat cu rerpezentanţii cultelor religioase activităţile în acest domeniu se vor desfăşura în spaţii deschise pe durata perioadei de carantină.
„La sfârşitul celor 14 zile se va face o nouă evaluare asupra situaiţei şi comunicări din partea autorităţilor în acest sens”, a conchis el.
„Rugămintea noastră foarte mare către populaţie este colaborarea şi înţelegerea necesităii acestor măsuri”, a adăugat Arafat.
Acesta a mai spus că 3 pacienţi de ATI vor pleca de la Sibiu  la Târgu Mureş, însă soluţia optimă pentru aceste situaţii este prevenţia.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *