Simona Halep a câştigat duelul româncelor din optimile de finală ale turneului de la Indian Wells

Simona Halep, locul 26 WTA şi cap de serie numărul 24, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1.000 de la Indian Wells, după ce a învins-o, cu scorul de 6-1, 6-4, pe Sorana Cîrstea, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 26.

Cele mai bune jucătoare române s-au înfruntat, marţi, pe arena centrală a complexului Indian Tennis Garden. A fost o confruntare între jocul mai riscant al Soranei şi evoluţia la siguranţă a Simonei, câştigată de aceasta din urmă. Cîrstea a abordat meciul cu agresivitate, cu unghiuri deschise cu ruperi de ritm, dar mai de fiecare dată a primit răspunsul potrivit din partea cealaltă a fileului. Halep s-a apărat bine, cu mult efort, a servit mai slab ca în meciul cu Cori Gauff, dar şi-a făcut serviciul de cele mai multe ori, a contraatacat şi a punctat eficient. Sorana a greşit mult în primul set şi i-a făcut viaţa mai uşoară rivalei ei.

Cîrstea a ridicat nivelul evoluţiei sale în setul al doilea. Ea a redus numărul greşelilor neforţate, a fost şi mai agresivă, ungiurile loviturilor ei s-au deschis mai mult şi jocul s-a echilibrat. În plus, Sorana a profitat de serviciul al doilea al Simonei, călcâiul lui Ahile al fostului lider WTA. De altfel, Simona a avut mari probleme cu seviciul în acest set secund, dar s-a scos cumva şi a reuşit sprintul final, care i-a adus victoria şi păstrarea poziţiei de numărul 1 român.

Setul I a fost practic fără istoric. Halep a câştigat patru ghemuri la rând, după un break la debut, a cedat apoi pe serviciul Soranei, pentru a le obţine pe următoarele două. A rezultat un 6-1 în 32 de minute.

Cîrstea a început cu un break setul al doilea, consolidat cu serviciul. Cu greutate, Simona a reuşit să-şi fructifice serviciul şi la 1-2, şi la 2-2 după ce a reuşit şi ea un break şi după ce a salvat trei mingi de rebreak. Cele două sportive au continuat cu seviciul până la 5-4, când Halep a fructificat a doua minge de meci, scor 6-4, după o oră şi 22 de minute.

Simona Halep va juca în sferturi cu Petra Martici din Croaţia, locul 79 WTA, sau cu rusoaica Liudmila Samsonova, locul 32 WTA şi cap de serie numărul 28.

Calificarea în sferturi este recompensată cu un premiu de 179.940 de dolari şi cu 215 puncte WTA. Învinsele în optimi primesc câte 94.575 de dolari şi 120 de puncte WTA fiecare.

La ediţia trecută, Halep a fost eliminată în turul al treilea, de Aliaksandra Sasnovici din Belarus. Românca a câştigat turneul din deşertul californian în 2015.

viewscnt

 

news.ro

sursa foto: sport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *