Sindicaliştii de la Ambulanţă pichetează sediile ministerelor Muncii şi Sănătăţii

Între orele 10:30-11:30 va fi pichetat Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, iar între 11:30 şi 12:30 va fi pichetat Ministerul Sănătăţii.

După aceea, protestatarii ar urma să se deplaseze în coloană pe traseul Cristian Popişteanu – Calea Victoriei – Piaţa Naţiunilor Unite – B-dul Naţiunilor Unite – B-dul Libertăţii şi Piaţa Constituţiei, unde vor sta de la ora 13:15 până la 14:15.

Serviciile de Ambulanţă au declanşat o acţiune de protest la nivel naţional, pe perioadă nedeterminată, iar din 5 octombrie pe toate ambulanţele au fost puse afişe cu inscripţia “Protest naţional”, în timp ce personalul TESA poartă banderole albe pe echipamentul de lucru, fără ca activitatea să fie afectată.

Sindicaliştii cer stoparea diminuării veniturilor lunare ale personalului din sistemul sanitar, respectiv din serviciile de ambulanţă, începând cu 1 ianuarie 2018, în urma aplicării Regulamentului de sporuri conform proiectului elaborat de Ministerul Sănătăţii în baza prevederilor Legii 153/2017. Ei spun că veniturile le sunt diminuate în condiţiile în care vor pierde tichetele de masă începând cu 1 ianuarie 2018 până la 1 decembrie 2018 şi vor pierde sau le vor fi reduse procentele de sporuri pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase. De asemenea, ei reclamă starea parcului de ambulanţe, care sunt învechite, precum şi lipsa de personal.

Reprezentanţii Federaţiei Ambulanţa solicită în regim de urgenţă modificarea şi completarea Legii 153/2017, cât şi a Regulamentului de sporuri, urgentarea încheierii Contractului – cadru multi-anual de către ministerele responsabile, alocarea de buget pentru anul 2018 în vederea urgentării achiziţiei de ambulanţe anual conform necesarului stabilit şi suplimentarea de posturi la nivelul normativului de personal în vigoare.

De asemenea, reprezentanţii Federaţiei Ambulanţa cer renunţarea la măsura de transfer al taxelor sociale de la angajator la angajat.

Sindicaliştii s-au întâlnit cu premierul Mihai Tudose, pentru a se încerca soluţionarea revendicărilor, însă în urma discuţiilor au decis să continue protestul.

news. ro

viewscnt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *