Orașul Hațeg intră în era SMART

Orașul Hațeg a intrat în era SMART. Dezvoltarea durabilă a zonelor urbane este o provocare de importanţă majoră. Aceasta necesită tehnologii şi servicii noi, eficiente şi uşor de utilizat. Accentul pe proiectele “Smart Cities” va avea ca rezultat soluţii integrate ce vor duce la creşterea calităţii vieţii şi conectarea comunităţilor urbane.

Orașul Haţeg se doreşte a fi unul prietenos pentru cetăţeni. Astfel că, la Hațeg a fost lansată aplicația mobilă CityHealth, întregind soluția pusă la dispoziția cetăţenilor de către administraţia locală.

Aplicația CityHealth este parte a proiectului UPDATE ROMANIA susținut de compania Life is Hard S.A., inițiativă de sprijinire la nivel național a digitalizării administrațiilor locale.


“În calitate de primar al oraşului Haţeg, sunt determinat să continui procesul de transformare al oraşului într-o comunitate modernă, care să promoveze cu mândrie valorile europene, fie că vorbim de incluziune socială, dezvoltare durabilă sau accesul tuturor la educaţie şi sănătate, demers în care doresc să îi antrenez pe toţi haţeganii. Astfel, împreună, putem propulsa oraşul in era digitală, beneficind de avantajele oferite de aplicatia CityHealth.” a declarat primarul localității Haţeg, domnul Marcel Goia.

Potrivit realizatorilor platformei, aplicația este la un stadiu incipient, puține dintre localitățile din țară fiind conectate.


“Iniţiativele şi proiectele de tip Smart City sunt încă într-un stadiu incipient în România, dar acest lucru este mai puţin important acum. Important este să începem să construim comunităţi în care tehnologia îşi aduce aportul în creşterea calităţii vieţii. Lucrurile bune se construiesc în timp, cu ambiţie şi devotament. Un oraş nu devine mai inteligent peste noapte, doar integrând tehnologie şi infrastructură de ultimă generaţie. E un proces care începe cu integrarea tehnologiei, dar care impune schimbarea unor mentalităţi, impune responsabilitate şi implicare civică din partea cetăţenilor, implică competenţe digitale, implică schimbări în cadrul administraţiilor publice locale în ceea ce priveşte modul în care interacţionează cu cetăţenii, modul în care ştiu să utilizeze aceste tehnologii la adevărata lor capacitate.Compania noastră este foarte implicată în dezvoltarea de aplicaţii şi tehnologii SmartCity. Mare parte din aceste soluţii şi tehnologii le oferim gratuit administrațiilor locale, pentru că aşa înţelegem sa ne implicăm activ în viaţa comunităţii în care trăim şi ne desfăşurăm activitatea. Ne-am propus un proiect ambiţios: să digitalizăm România prin comunităţile locale, iar în acest demers dorim să atragem cât mai multe companii de tehnologie şi cât mai multe administraţii locale”, a completat Erik Barna, CEO Life is Hard S.A..


’’Reuşita unui proiect Smart City depinde în primul rând pe lângă pregătirea unor aplicaţii digitale, de deschiderea cetăţenilor spre schimbare, spre folosirea tehnologiei, pentru a contribui la o îmbunătăţire a calităţii vieții lor de zi cu zi. Și ne bucurăm de interes în această zonă din partea comunităţii şi autorităţilor locale”, a declarat Anca D. Goron, coordonatoarea proiectului UPDATE ROMANIA.

O astfel de aplicație a fost lansată și la Petroșani, însă din cauza controverselor politice care au fost lansate pe platformă, edilii au decis dezactivarea acesteia.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *