Sorin Grindeanu: Sistemul, Soros și presa ostilă, piedici în calea slăvirii lui Dragnea

Sorin Grindeanu, fostul premier al României:

Ca să recapitulăm, de vină pentru că nu toată lumea îl ridică-n slăvi pe Liviu Dragnea sunt: „sistemul” (destul de vag, probabil nu cel cu care juca chiar Dragnea tenis), George Soros (care are acum, pare-se, drept unică preocupare să-l deranjeze pe încă-președintele PSD), presa ostilă (peste care merge ANAF-ul inopinat, cum altfel) și un pic, dar doar un pic, programul de guvernare. Da, țineți minte, acel document ridicat la rang de Adevăr Suprem pe când Guvernul Grindeanu era „evaluat”, dar care acum e modificat aproape zilnic pe ici-colo, prin părțile esențiale. Am avertizat în repetate rânduri că stabilitatea și predictibilitatea sunt primordiale, dacă vrem să păstrăm încrederea investitorilor. Vă dau un singur exemplu, ca să înțelegeți ce a făcut Liviu Dragnea prin declanșarea crizei politice de luna trecută: ultima licitație pentru titluri de stat cu scadența la 10 ani s-a inchis la dobândă de 3.98, sensibil mai mare decât precedenta, de 3.68. Adică, din cauza deciziei unui singur om, toți românii au de pierdut: toți va trebui să scoatem bani din buzunarele noastre ca să plătim dobânzi mai mari. Cât despre informațiile apărute în presă legate de întâlniri pe care le am cu colegi şi prieteni din PSD, da, sunt adevărate. Şi mă voi întâlni în continuare cu toți cei care doresc, fie că sunt din Timiş, Teleorman sau Giurgiu, pentru că sunt şi voi rămâne pesedist, unul preocupat de viitorul partidului din care fac parte de 21 de ani.

Notă: postările (text + foto) sunt preluate ca atare, fără modificări, de pe paginile de facebook ale autorilor. Titlurile aparțin redacției.

Anamaria Nedelcoff

anamaria.nedelcoff@gmail.com

nedelcoff has 421 posts and counting.See all posts by nedelcoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *