Spitalul Municipal Orăștie va beneficia de lucrări de eficientizare energetică printr-un proiect finanțat prin Programul Regional Vest 2021-2027
Spitalul Municipal Orăștie va beneficia de lucrări de eficientizare energetică printr-un proiect finanțat în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, Prioritatea P3 – „O regiune cu orașe prietenoase cu mediul.” Proiectul are un buget total de 1.179.870,66 lei și o durată de implementare de 12 luni, începând cu 19 iulie 2024, având posibilitatea de prelungire până la 31 decembrie 2025.
Reducerea consumului energetic și a emisiilor de gaze cu efect de seră
Investiția vizează îmbunătățirea eficienței energetice a spitalului, prin reducerea emisiilor de carbon, utilizarea energiei din surse regenerabile și implementarea unor soluții inteligente de gestionare a consumului de energie. Aceste măsuri vor contribui atât la protecția mediului, cât și la diminuarea costurilor de exploatare ale unității sanitare.
Printre lucrările specifice se numără:
• Achiziția și instalarea de echipamente de încălzire și răcire eficiente energetic,
• Montarea unor sisteme de ventilație performante,
• Implementarea unui sistem de iluminat cu LED, inclusiv senzori de mișcare pentru optimizarea consumului de electricitate.
Contribuția proiectului la obiectivele regionale și europene
Acest proiect se aliniază obiectivelor de eficiență energetică stabilite la nivel european și regional, vizând reabilitarea clădirilor publice pentru reducerea poluării și creșterea sustenabilității. Prin această investiție, Spitalul Municipal Orăștie va continua procesul de modernizare, oferind pacienților și personalului medical un mediu mai confortabil și sigur.
Monika BACIU