Sute de militari români şi străini, la exerciţii organizate de Forţele pentru Operaţii Speciale în mai multe judeţe

Peste 700 de militari români şi aproximativ o sută de militari străini participă, până 13 mai, la exerciţii organizate de Forţele pentru Operaţii Speciale, în mai multe judeţe, anunţă Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

 

Potrivit MApN, în perioada 2-13 mai, în facilităţi de instruire ale Armatei României şi în zone din vecinătatea localităţilor Târgu Mureş, Sângiorgiu de Mureş, Reghin, Lunca de Sus, Jigodin, Comăneşti, Mangalia, Mihail Kogălniceanu şi Cincu se vor desfăşura exerciţii multinaţionale specifice Forţelor pentru Operaţii Speciale.

Astfel, exerciţiul Trojan Footprint 22 este planificat şi coordonat de Comandamentul Statelor Unite pentru Operaţii Speciale în Europa (SOCEUR) şi va oferi unităţilor implicate ocazia de a testa şi demonstra tactici, tehnici şi proceduri de tip „multi-domain” ce implică seturi de competenţe profesionale caracteristice militarilor din Forţele pentru Operaţii Speciale terestre, aeriene şi navale. Trojan Footprint 22 se desfăşoară simultan în Bulgaria, Croaţia, Estonia, Georgia, Germania, Grecia, Letonia, Lituania, Muntenegru, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria şi România.

Exerciţiul Junction Strike 22 este cel mai important exerciţiu multinaţional şi interinstituţional, organizat şi desfăşurat anual de Comandamentul Forţelor pentru Operaţii Speciale (CFOS) din Armata României, şi are ca scop testarea nivelului de pregătire atins de personalul de conducere şi de execuţie din structurile de Forţe pentru Operaţii Speciale aflate în subordinea CFOS.

 

„Astfel, timp de două săptămâni, peste 700 de militari români, cu aproximativ 100 de mijloace tehnice terestre, aeriene şi navale, împreună cu circa 100 de militari străini din ţări aliate sau partenere (Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Turcia şi Ungaria) se vor antrena pe baza unui scenariu fictiv, dar adaptat posibilelor ameninţări operaţionale, în cadrul unor structuri de nivel operativ şi tactic, în format multinaţional şi interinstituţional. Exerciţiile urmăresc, de asemenea, dezvoltarea interoperabilităţii în rândul structurilor participante, prin planificarea şi executarea de misiuni şi operaţii întrunite specifice, armonizarea procedurilor de lucru în mediul multinaţional, toate acestea având ca finalitate creşterea securităţii regionale, în special în zona Mării Negre”, a precizat MApN.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *