Toma Coconea, pregătit să cucerească Alpii

Șoimul din Carpați, sportivul hunedorean Toma Coconea, este pregătit să cucerească Alpii. Astăzi, 17 iunie, în localitatea Wagrain-Kleinarl din Alpii Austriei are loc prologul celei mai dure competiții de anduranță din lume, Red Bull X-Alps, aflată anul acesta în fața ediției cu numărul X.

33 de atleți s-au înscris la competiție, iar Toma Coconea este singurul participant de pe mapamond care a fost prezent la toate edițiile.

De două ori vicecampion al competiției, Toma Coconea se numără printre cei 233 de sportivi din 40 de țări care au participat la edițiile de până acum și printre cei 36 de sportivi care au ajuns la linia de sosire în această cursă în care concurenții zboară, aleargă, urcă munți și, în general, depun un efort supraomenesc pentru a străbate distanța de peste 1.000 de kilometri de la Salzburg (Austria) până la Monaco, în cel mai scurt timp posibil.

Anul acesta, atleții sunt puși în fața unor provocări fără precedent. Traseul a fost modificat, sportivii fiind nevoiți să facă un raid al Alpilor, de la Salzburg până la Mont Blanc și de aici, înapoi în Austria, la Zell an See.

1238 de kilometri are traseul, fiind cel mai lung din istoria competiției. Startul propriu-zis se va da în data de 20 iunie, în centrul orașului Salzburg, concurenții fiind obligați să parcurgă traseul într-un interval de timp limitat și să treacă prin toate cele 12 puncte de control.

Întreaga desfășurare a competiției Red Bull X-Alps, dar și parcursul fiecăruia dintre competitori pot fi urmărite de cei interesați pe internet, prin aplicația Live Tracking, disponibilă pe situl oficial al competiției: https://www.redbullxalps.com/

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *