Transgaz a atribuit contractul lucrărilor de punere în siguranță a conductei de gaz natural Hațeg – Paroșeni

Societatea Naționala de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ SA Mediaș a atribuit un contract în valoare de 895.326 lei pentru executarea de lucrări privind punerea în siguranță a conductei de transport gaze naturale DN500 Hațeg – Paroșeni în zona localității Baru Mare. Contractul a fost câștigat de NOVO PRODCONSTRUCT din București.

Necesitatea și oportunitatea investiției  se datorează fluctuației permanente a regimului hidrologic pe cursurile de apă modifică forma şi dimensiunile albiei, având efecte nefavorabile ca schimbarea traseului albiei minore in cadrul albiei majore; erodarea albiei (atât în plan orizontal cât și vertical), fenomen cu consecințe grave asupra construcţiilor și instalațiilor ce traversează sau sunt amplasate in zona cursului de apa; afectarea terenurilor si construcțiilor amplasate in zona limitrofa cursului de apa.

„Lucrările de amenajare a cursurilor de apă reprezintă lucrările inginereşti ce se execută în albie, in vederea reducerii sau stopării efectelor distructive datorate curgerii naturale, necontrolate a apelor.

Amenajarea cursurilor de apă se face prin lucrări de consolidare si regularizare a albiei, cu rol de a stopa efectele pe care le au factorii naturali – fenomenele naturale extreme (în cele mai cunoscute cazuri ploi torențiale generatoare de viituri) și factorii antropici – intervenția necontrolată a oamenilor”, arată documentul.

Ținta lucrărilor ce se execută în albiile cursurilor de apă este de a stopa procesele de eroziune, de a consolida albia prin lucrări executate artificial, în vederea obţinerii unei albii sigure și stabile cu o durată mare în timp, pentru asigurarea siguranței construcțiilor și instalațiilor situate în albii sau în vecinătatea lor.

Tronsonul de conducta DN 500mm Hateg-Paroseni a fost pus în funcțiune în anul 1965 și face parte din conducta magistrală Hateg-Paroșeni-Turburea-Ișalnita.

„În urma deplasării în teren, în zona localităţii Baru, s-a constatat erodarea profundă a malului drept al râului Strei pe o lungime de aproximativ 70ml. Datorită specificului aparte al râului care în sezoanele ploioase suferă modificări semnificative şi frecvente ale debitului apelor cu repercusiuni majore asupra albiei s-a ajuns în prezent în situaţia în care malul râului s-a apropiat la o distanţă de cca. 1-2m faţă de conducta DN500 Haţeg – Paroşeni.  Având in vedere importanța conductei (conducta de transport gaze naturale de interes național) și faptul că eroziunea apelor în această zonă este un fenomen continuu, se impune realizarea de lucrări hidrotehnice pentru stabilizarea malului afectat”, mai arată documentul.

Scopul realizării obiectivului de investiție este, cu prioritate, de ordin economic prin stoparea eroziunilor active și evitarea pagubelor potențiale ce se pot produce conductei de transport gaze naturale în timpul viiturilor.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *