Tupeul jegos al ministrei Natalia Elena Intotero

În timp ce românilor de pretutindeni, care au îndrăznit să vină acasă pentru un protest pașnic, nu li s-au vindecat încă vânătăile de pe spinare și tusea seacă de la gazele inhalate în 10 august în Piața Victoriei, unul dintre miniștri, doamna Natalia Intotero, cunoscută cu ceva vreme în urmă în Brad ca fiind “fata de la gară” și pusă de Dragnea responsabilă cu ministerul “Românii de pretutindeni”, sare “la cap” cu un comunicat de presă de un tupeu inimaginabil! Pentru fidelitate, redăm mai jos doar un fragment semnificativ dintr-un demers grețos cum întâlnești rar până și în spațiul imund al politicii.

Natalia Intotero:

“Am sărbătorit ieri, în prima duminică de după Adormirea Maicii Domnului, Ziua Migranţilor Români, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din şedinţa din 25-26 februarie 2009. În această zi a tuturor românilor care s-au stabilit, muncesc sau studiază peste hotare, ne gândim la greutăţile şi la provocările vieţii printre străini, dar şi la bucuria întoarcerii acasă şi a regăsirii, fie şi de scurtă durată, cu ţara şi cu cei dragi.”

Doamnă, nu cred că vă suspectează nimeni de calități intelectuale deosebite, știute fiind cărările pe care ați drumețit spre postul de ministru în subordinea lui Dăncilă, dar, totuși, stați chiar atât de prost cu memoria?! Chiar nu vă aduceți aminte că v-ați manifestat, acum nici zece zile grija pentru românii bucuroși să se întoarcă acasă, din grijă și dragoste pentru țara lor?! Nu vă aduceți aminte că i-ați întâmpinat cu pulanele guvernului din care faceți parte și cu gaze lacrimogene?!

Nu credeți că, în locul acestor vorbe mieroase și a grijii exprimate fals, sunteți datoare niște scuze celor pe care i-ați cotonogit?!

 

Monica Pană

 

Un comentariu la „Tupeul jegos al ministrei Natalia Elena Intotero

  • 20 august 2018 la 16:01
    Permalink

    Intrebati-o și dacă mai face evaziune fiscală!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *