Deva: Noi tarife și regulament de instituire și administrare a taxei de salubrizare

În ședința extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Deva, de astăzi, 24 octombrie 2022, a fost aprobată instituirea taxei de salubrizare pentru toți utilizatorii serviciului, persoane fizice și juridice, în municipiul Deva.

 

Pe teritoriul administrativ al U.A.T. – Deva se instituie  taxa de salubrizare, pentru asigurarea următoarelor activități ale serviciului de salubrizare:

  • colectarea separată şi transportul separat al deșeurilor municipale și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat; sunt incluse aici şi deşeurile periculoase din deșeurile menajere, deşeurile voluminoase colectate în cadrul campaniilor de colectare; sunt excluse de la taxa de salubrizare colectarea și tratarea deşeurilor stradale
  • sortarea deșeurilor reciclabile în stația de sortare
  • organizarea prelucrării, neutralizării și valorificării materiale și energetice a deșeurilor, respectiv compostarea deşeurilor biodegradabile în instalații centralizate TMB
  • administrarea depozitului conform de deşeuri

 

Taxa de salubrizare se plătește de către utilizatorii serviciului de salubrizare,  proprietari ai imobilelor situate pe raza U.A.T Deva, respectiv:

  • utilizatori casnici – persoane fizice sau juridice ce dețin în proprietate imobile cu destinația de locuință – 14,36 lei/persoană/lună
  • utilizatori non-casnici – persoane fizice sau juridice ce dețin în proprietate imobile cu altă destinație decât cea de locuință – 373,1 lei/mc/lună

 

Mai multe detalii despre regulamentul de instituire și administrare a taxei de salubrizare găsiți accesând link-ul: https://emol.ro/deva-hd/registru-phcl/81616/.

 

Începând de astăzi, 24 octombrie 2022, noul operator de salubritate pentru UAT Deva și zona de colectare 3 Centru este SC Supercom SA.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *