ACTUALITATECOMUNITATEPompieri

Un bărbat a suferit arsuri pe față în urma unui incendiu izbucnit într-o clădire de locuințe

Un incendiu izbucnit într-o clădire de locuințe din Aninoasa a rănit un bărbat, care a suferit arsuri la nivelul feței și intoxicație cu fum. Acesta a fost evacuat de vecini și preluat de echipajele medicale, fiind transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate. Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului, iar cauza urmează să fie stabilită.

„Pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit astăzi, la orele prânzului, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o încăpere a unei construcții de tip familial (colonie), cu 9 încăperi, din orașul Aninoasa.
Imediat după sosirea la locul producerii situației de urgență, pompierii au acționat pentru localizarea incendiului care punea în pericol acoperișul și celelalte 8 încăperi, dar și pentru acordarea primului ajutor calificat unui bărbat care a suferit arsuri la nivelul feței și fusese scos de vecini în afara încăperii cuprinsă de fum și flăcări. Totodată, victima prezenta simptome specifice intoxicației cu fum.
Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale persoanei rănite, aceasta fiind apoi transportată la UPU Petroșani pentru investigații medicale și tratament de specialitate.
Misiunea pompierilor a continuat pentru lichidarea incendiului care, la sosirea echipajelor, se manifesta în interiorul unei camere, pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați.
Incendiul a fost stins, iar cauzele probabile ale izbucnirii flăcărilor sunt în curs de stabilire”, informează ISU Hunedoara.