Un șofer din Hunedoara a doborât doi pietoni. Victimele traversau regulamentar pe trecerea de pietoni

În urma impactului, cele două victime din Hunedoara, în vârstă de 63 de ani, respectiv 58 de ani, au fost preluate și transportate la spital. Accidentul s-a produs joi, în jurul amiezii, într-o intersecție din Hunedoara. Șoferul, în vârstă de 37 de ani,  nu a respectat semnele de circulație și nu acordat prioritate celor două persoane, deși traversau strada regulamentar.

„La data de 16 martie 2023, ora 12:23, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Dacia din municipiul Hunedoara, la intersecția cu strada Cerbului, nu ar fi acordat prioritate de trecere la doi pietoni în vârstă de 63 de ani, respectiv 58 de ani, ambii din municipiul Hunedoara, care traversau strada regulamentar pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător pe care i-a accidentat.

În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a celor doi pietoni, care au fost preluaţi şi transportați de către echipajele medicale la spital în vederea acordării îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ fiindu-i recoltată o mostră biologică de sânge.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, potrivit IPJ Hunedoara

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *