Vaccinarea reduce riscul formelor severe de Covid-19 cu 87% la cei cu vârsta de peste 75 de ani

Vaccinarea reduce riscul formelor severe de Covid-19 cu 87% la cei cu vârsta de peste 75 de ani, încă din primele şapte zile după injectarea celei de-a doua doze, potrivit primului studiu din Franţa, dat publicităţii vineri.

Acest lucru înseamnă că „persoanele vaccinate cu vârsta de peste 75 de ani sunt de nouă ori mai puţin susceptibile de a fi spitalizate pentru Covid decât persoanele nevaccinate de aceeaşi vârstă”, a declarat pentru AFP profesorul Mahmoud Zureik, directorul Epi-Phare, care a efectuat studiul.

Studiul Epi-Phare, efectuat alături de Agenţia pentru medicamente (ANSM), a implicat mai mult de patru milioane de francezi cu vârsta peste 75 de ani. Din aceste 4 milioane, aproximativ 1,4 milioane au fost vaccinate (între 27 decembrie 2020 şi 24 februarie 2021). Toate aceste persoane au fost urmărite în medie de aproximativ 40 de zile.

La momentul studiului, vaccinările în aceste categorii de vârstă se făceau cu vaccinuri ARNm. Dintre vaccinaţii studiaţi, 92% erau cu vaccinul de la Pfizer / BioNTech, se arată în studiu. Eficienţa, adică reducerea riscului de a fi spitalizat pentru Covid, este mai mare la persoanele mai tinere: 91% la 75-84 de ani şi de 81% la persoanele de 85 de ani şi peste.

Potrivit „rezultatelor preliminare”, reducerea riscului de deces din cauza Covid-19 la vaccinaţi, la şapte zile după a doua doză, este de 91%, susţin autorii studiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.