Valabilitatea cardului de alimente a fost prelungită pentru tot anul 2023

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunţat că a fost prelungită valabilitatea cardului de alimente pentru tot anul 2023, iar pentru compensarea preţului la energie, persoanele şi familiile vulnerabile vor primi 1.400 de lei pe an, în două tranşe, prima în februarie 2023, iar a doua în septembrie 2023.

„Guvernul României a luat astăzi două decizii extrem de importante pentru persoanele şi familiile aflate în situaţie de vulnerabilitate, şi anume, referitor la cardul pentru alimente s-a prelungit pentru întreg anul 2023 valabilitatea acestui card şi acordarea lui pe întreg anul 2023, adică 250 de lei odată la două luni. Plafonul de venit până la care se acordă această compensare a creşterii preţului la alimente a fost crescut de la 1.500 de lei la 1.700 de lei. De asemenea, Guvernul a aprobat măsurile necesare pentru ca tranşa a patra de acordare a cardului de alimente să aibă loc în perioada 19 decembrie – 23 decembrie. Aşadar, numărul de beneficiari de carduri pentru alimente este de 2,4 milioane beneficiari la fiecare tranşă”, a declarat Marcel Boloş, joi seară, la finalul şedinţei de Guvern.

El a precizat că se ridică la 600 de milioane de lei costul unei tranşe, iar jumătate din aceşti bani urmează să fie acoperiţi din fonduri externe nerambursabile.

O altă măsură luată în şedinţa de Guvern de joi o reprezintă ajutorarea persoanelor în privinţa facturilor la energie.

„A doua măsură aşteptată, de asemenea, de către persoanele şi familiile vulnerabile este cea referitoare la compensarea preţului la energie – 1.400 de lei pe an, în două tranşe, prima tranşă în februarie 2023, în valoare de 700 de lei, a doua tranşă în septembrie 2023 – 700 de lei. Sunt aprobate, de asemenea, categoriile de beneficiari care urmează să aibă beneficiul acestui card pentru energie, respectiv pensionarii în vârstă de peste 60 de ani, cu venit mediu pe loc de consum mai mic de 2.000 de lei, pensionari fără limită de vârstă care beneficiază de pensie de invaliditate, cu condiţia venitului mediu pe loc de consum de 2.000 de lei, persoanele cu dizabilităţi, fără limită de vârstă, venitul mediu pe loc de consum, de asemenea, 2.000 de lei, persoanele beneficiare de ajutor social şi ultima categorie de beneficiari este cea referitoare la beneficiarii de alocaţie pentru întreţinerea familiei”, a explicat Marcel Boloş.

El a menţionat că numărul beneficiarilor este de aproape patru milioane.

„Numărul estimat al beneficiarilor, aşa cum a fost aprobat de către Guvern, este de trei milioane nouă sute de mii. Listele privind beneficiarii vor fi întocmite de Ministerul Muncii şi mecanismul se va derula prin intermediul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în parteneriat şi cu implementarea activităţilor necesare pentru cardul pentru energie cu Compania Naţională Poşta Română. Toate formele de energie se pot deconta, respectiv energia electrică, energia termică în sistem centralizat, respectiv încălzirea, apoi consumul de gaze naturale, partea de lemn de foc, butelie cu gaz lichefiat şi alte forme de energie utilizată în această perioadă de iarnă pentru încălzirea locuinţei”, a afirmat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

El a mai explicat cum pot fi realizate aceste plăţi.

„De reţinut că plăţile se vor efectua prin intermediul operaţiunilor de sume în mandat poştal, prin intermediul Companiei Naţionale Poşta Română. Sunt două modalităţi de efectuare a acestor plăţi, respectiv prin intermediul oficianţilor poştali sau la direct la oficiile poştale. Aici, pentru ca să se poată face o plată pentru sume în mandat poştal, este nevoie de trei documente: cardul de energie, care dă dreptul beneficiarului la compensarea preţului la energie, cartea de identitate şi documentul justificativ privind datoria faţă de furnizorul de energie. De reţinut, cardul de energie nu are valoare nominală, are elemente de securitate, respectiv cod de bare, dă dreptul beneficiarului la compensarea preţului la energie, nu este transmisibil şi nu se poate ridica numerar de pe el. Deci, practic beneficiarul prin intermediul cardului face dovada că este beneficiar al acestui tip de ajutor, iar Poşta Română este cea care efectuează aceste plăţi pentru sume în mandat poştal, respectiv operează plăţile către furnizorii de energie, aşa cum rezultă din documentele justificative care au fost prezentate de beneficiari”, a mai transmis Marcel Boloş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *