Verificări pentru prevenirea toxiinfecțiilor alimentare

Inspectorii sanitar-veterinari vor desfășura pe durata întregii luni ample controale pentru a preveni toxiinfecțiile alimentare prin consumul de produse de origine animală. Astfel, se vor verifica toate tipurile de obiective supuse controlului sanitar veterinar. Controlul va avea în vedere următoarele aspecte și anume:

  • verificarea modului de respectare de către operatorii din sectorul alimentar a cerinţelor cu privire la PPA;
  • verificarea condiţiilor sanitare veterinare de funcţionare a unităților care abatorizează, tratează, procesează, depozitează, transportă, comercializează produse alimentare, în special cele de origine animală, verificarea respectării condiţiilor de depozitare, etichetare a produselor alimentare;
  • verificarea respectării trasabilității alimentelor; verificarea îndeplinirii condiţiilor sanitare veterinare de funcţionare a unităţilor de alimentaţie publică, pensiunilor agro turistice în care se comercializează produse de origine animală sau se organizează mese festive cu ocazia sărbătorilor de iarnă;
  • verificarea îndeplinirii condiţiilor sanitare veterinare de funcţionare a pieţelor agroalimentare;
  • interzicerea tăierii animalelor în scopul comercializării cărnii sau produselor rezultate pentru consum public în alte locuri decât cele autorizate/înregistrate sanitar veterinar;
  • interzicerea comercializării produselor de origine animală în alte locuri decât cele autorizate/înregistrate sanitar veterinar.

„Verificările vor fi efectuate zilnic de echipe de control conform programelor stabilite și aprobate de directorul executiv în scopul prevenirii încălcării legislaţiei sanitare veterinare și pentru siguranţa alimentelor și a asigurării protecţiei sănătății consumatorilor DSVSA Hunedoara va colabora în baza protocoalelor încheiate, în acţiuni organizate, cu celelalte autorităţi competente cu atribuţii în controlul produselor alimentare și transportul animalelor vii, în special controale cu IPJ în trafic pentru prevenirea răspândirii PPA şi verificarea legalităţii transporturilor de animale vii provenite din gospodăriile populaţiei precum şi a cărnii de porc destinate consumului propriu. DSVSA Hunedoara atrage atenţia cu privire la necesitatea efectuării examenului trichineloscopic asupra cărnii obţinute de la porcii crescuţi și sacrificați în gospodăriile proprii, precum și despre riscul major de îmbolnăvire la care se expun persoanele care cumpără și consumă carne de porc provenită din tăieri clandestine, astfel recomandăm ca oprovizionarea consumatorilor să se focă doar din unităţi autorizate/înregistrate sanitar-veterinar”, arată DSVSA Hunedoara.

Examenele trichineloscopice sunt electuare pe toată durata premergătoare sărbătorilor de iarnă de către medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi în toate localitățile județului.

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *