Violeta Alexandru: Eu sunt pregătită săptămâna viitoare să intru în Guvern cu o creştere în privinţa alocaţiilor

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat că alocaţiile copiilor vor creşte şi că este pregătită ca săptămâna viitoare să se prezinte în Guvern cu o propunere de creştere a alocaţiilor. Ministrul a adăugat că premierul i-a solicitat să pregătească documentele în acest sens.

Violeta Alexanru a fost întrebată, marţi seară, la B 1 TV despre creşterea alocaţiilor şi a afirmat: „Premierul m-a rugat să mă pregătesc în acest sens şi permiteţi-mi să am în primul rând o discuţie cu domnia sa. În mod evident, suntem conştienţi de decizia Curţii şi vom găsi o soluţie şi aici. PNL este partidul care a crescut alocaţiile, adică nu e vorba că nu înţelegem sau că nu suntem conştienţi că există această nevoie, dar să dublezi, eu vă spun, la minister, în fiecare dimineaţă am proiecte PSD două teancuri, două teancuri de proiecte legislative să dublăm, să triplăm, să dublăm, să triplăm. Orice are nevoie de mai mult în ţara aceasta, în mod cert. Problema este că atât este bugetul, iar din el trebuie să acoperi toate aceste nevoie. A dubla peste noapte fără să spui de unde, a face gesturi dublu, triplu, nu e o abordare responsbilă. Prin urmare, premierul mi-a cerut să fiu pregătită în acest sens”.

În ceea ce priveşte declaraţiile unor lideri ai PSD cum că dublarea alocaţiilor nu reprezintă o sumă „astronomică”, ministrul Muncii a declarat că „să spui dublu, triplu este o abordare profund iresponsabilă”.

„Nu este mult şi PNL, nu PSD, în aceşti ani a generat o creştere a alocaţiei, tocmai pentru că ştim că nu este mult, dar să spui dublu, triplu este o abordare profund iresponsabilă. Da, vom creşte alocaţiile. Eu sunt pregătită săptămâna viitoare să intru în Guvern cu o creştere în privinţa alocaţiilor, dar o vom face cu siguranţă cât să fie sustenabilă în buget”, a mai declarat Violeta Alexandru.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *