Zeci de neconformități în domeniul sanitar-veterinar

Numai în luna iunie a acestui an, inspectorii sanitar-veterinari din cadrul DSVSA Hunedoara, au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale în sumă de aproape 95.000 de lei. Reprezentanții D.S.V.S.A. Hunedoara au efectuat controale care au urmărit respectarea legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor atât în domeniul siguranței alimentelor de origine animală și non-animală, cât și în domeniul sănătății și identificării animalelor, nutriției animalelor și produselor medicinale veterinare.

În scopul prevenirii încălcării legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor și a asigurării protecției sănătăţii consumatorilor DSVSA Hunedoara a colaborat în acțiuni organizate, în baza protocoalelor încheiate cu celelalte autorități competente cu atribuţii în controlul produselor alimentare și transportul animalelor vii, în special controale cu IPJ în trafic pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane și a Gripei aviare, precum şi verificarea legalităţii transporturilor de animale vii şi a cărnii și produselor din carne.

„Având în vedere contextul actual epidemiologic generat de evoluția și răspândirea COVID-19, au fost desfășurate zilnic sub coordonarea instituției Prefectului Județului Hunedoara, acțiuni comune de verificare cu alte instituții abilitate (IPJ, IJJ, DSP, OPC, ISU, ITM, etc.) pentru respectarea măsurilor stabilite în contextul infecției cu SARS-CoV-2. În luna iunie 2021 au fost verificate un număr de 880 obiective, iar pentru deficiențele constatate au fost aplicate 26 sancțiuni contravenționale în cuantum de 92320 lei, precum şi 4 avertismente”, arată DSVSA Hunedoara.

În domeniul siguranţei alimentelor au fost efectuate acțiuni de control la unitățile de abatorizare, procesare, depozitare și desfacere a produselor alimentare de origine animală și non-animală. Au fost verificate un număr de 534 obiective, fiind constatate mai multe deficiențe. În urma neconformităților constatate au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale în cuantum de 14.200 lei, precum și două avertismente.

În domeniul sănătății și identificării animalelor, nutriției animatelor și produselor medicinale veterinare, în urma neconformităților constatate au fost aplicate 21 sancțiuni contravenționale în cuantum de 78.120 lei, precum și două avertismente.

 

Monika BACIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *