Când estimează specialiștii că se va atinge vârful epidemiei în România

Specialiştii susţin că un vârf al epidemiei de coronavirus, în România, ar putea avea loc în perioada 20 aprilie – 1 mai.

”Sunt păreri împărţite, dar cele mai multe păreri converg spre un vârf al epidemiei între 20 aprilie – 1 mai. Astea sunt evaluări fiind vorba de un virus imprevizibil. Este foarte greu de făcut predicţii. Suntem pregătiţi, urmărim cu atenţie fiecare zonă, luăm măsuri”, a declarat Ludovic Orban, joi seară, la Digi24.

Premierul a mai spus că mulţi au criticat România pentru măsurile severe luate în fază incipientă, dar, spune Orban, acum ţara noastră are un număr mic de cazuri, comparativ cu alte ţări.

”Noi am luat măsuri când puţine ţări europene luau măsuri. Am fost criticaţi pentru măsurile luate, când am dispus măsura carantinei, izolării, am fost criticaţi pentru faptul că am suspendat cursurile şcolilor şi universităţilor, am fost criticaţi pentru că am suspendat zborurile spre ţările din Zona Roşie, dar iată că am luat măsurile cu spirit de anticipaţie şi a dus la un rezultat care este evident pentru orice om care vrea să vadă realitatea. Un rezultat care arată că România are un număr relativ mic, comparativ cu alte ţări în materie de persoane diagnosticate pozitiv, în materie de răspândire a virusului, în materie de persoane care au decedat. Chiar dacă măsurile au fost mai severe, mai aplicate poate când poate alţi actori guvernamentali nu ar fi luat decizile”, a declarat Orban.

Orban a mai dat exemplul altor ţări, unde, comparativ cu România, numărul celor infectaţi este foarte mare.

”Primul caz în România a fost în 26 februarie. În aceeaşi dată, în Spania erau 2 persoane infectate, în Franţa 12, Italia peste 150 şi putem analiza care este numărul de cazuri. În România avem peste 2700 în timp ce în Spania este vorba de zeci de mii de cazuri. În Franța de asemena, iar în ceea ce priveşte bilanţul deceselor putem constata că în România numărul de decese este mult mai mic”, a mai spus Orban.

viewscnt

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *