Cătălin Ioniţă: Şeful are obligaţia de a-şi cunoaşte subordonaţii şi să nu ajungem în situaţia în care comportamentele lor să nu fie cunoscute de şefii lor direcţi

Şeful Poliţiei Române, Cătălin Ioniţă, a spus, vineri, că şefii din Poliţie trebuie să îi cunoască pe subordonaţii lor, iar această obligaţie va fi conştientizată de fiecare şef după aplicarea planului de reformare a instituţiei, astfel încât să nu existe situaţii în care comportamentele poliţiştilor să nu fie cunoscute de şefii lor direcţi.

„În primul rând, este obligaţia şefului de a-şi cunoaşte subordonaţii, este un lucru pe care o să-l dezvoltăm prin aplicarea acestui plan. Această obligaţie va fi conştientizată de fiecare şef, prin aplicarea graduală a prevederilor acestui plan, astfel încât să nu fim în situaţia în care comportamente ale subordonaţilor să nu fie cunoscute de şefii lor direcţi. Şeful direct este cel care interacţionează tot timpul cu subordonatul, care, împreună cu subordonatul, trebuie să facă un program echilibrat, să asigure un climat corespunzător de muncă şi punerea în valoare a unui poliţist, astfel încât el, când a venit la muncă, să dea randamentul maxim pentru instituţie şi implicit pentru societate”, a declarat Cătălin Ioniţă la finalul prezentării raportului de bilanţ al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), pe 2017.

Întrebat despre eventualele derapaje de la nivelul IGPR, Cătălin Ioniţă a spus că acestea trebuie prevenite, însă atunci când sunt constatate se vor impune măsuri ferme.

„În primul rând, ne dorim să prevenim aceste derapaje. Când ele au fost constatate, măsurile sunt ferme. Mesajul meu încă din prima zi a fost toleranţă zero faţă de astfel de derapaje. (…) Cazurile care au fost identificate sunt în verificări în acest moment, evident că vor fi făcute publice atunci când aceste verificări se vor termina”, a spus Ioniţă.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *