Cinci tineri s-au ales cu dosare penale pentru furt calificat

La data de 24.06.2021, poliţiştii au efectuat o razie într-un cartier din municipiul Petroșani, acţiune în cadrul căreia a fost reţinut un tânăr de 26 de ani, din municipiul Vulcan, bănui de comiterea unor infracţiuni de furt calificat.

Tânărul, la data de 23.06.2021, a fost prins în flagrant de către poliţiştii Biroului Ordine Publică Petroşani în timp ce  împreună cu alţi patru tineri (care au fugit în momentul în care au sesizat prezența polițiștilor), sustrăgeau țigarete (277 de cartușe de țigarete) nemarcate corespunzător, de diferite mărci , dintr-un garaj situat în Petroșani, pe care le-au depozitat într-un autoturism parcat în proximitatea garajului.

Cauza a fost preluată de către poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Petroșani, care, în urma cercetărilor efectuate au recuperat întreaga cantitate de țigarete şi i-au identificat şi pe ceilalți participanți la comiterea infracțiunii de furt calificat  (patru tineri cu vârste cuprinse între 23 şi 33 de ani, din municipiul Vulcan).

După audierea tânărului de 26 de ani, poliţiştii au dispus luarea măsurii reținerii faţă de acesta, pe o durată de 24 de ore.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz,  în vederea documentării întregii activități infracționale a celor cinci, urmând ca, în funcție probele administrate în cauză, să fie dispuse măsuri legale.

Tot în cadrul raziei, polițiștii Biroului Rutier au aplicat 8 sancțiuni contravenționale pentru abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice (în valoare totală de 2.100 lei), iar față de o persoană au dispus  suspendarea exercitării dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *