E scris în stele – miercuri, 5 octombrie 2022

Unghiul celest dominant al zilei este descris de trigonul Lunii de pe Vărsător cu Soarele de pe Balanță. Această configuraţie astrală este una chiar foarte fericită aducând, în planul cotidian al vieţilor noastre, energii ce relevă: prosperitate, bucurie, succes, fericire, belşug şi înţelegere. Astrele anunță şi un moment foarte favorabil pentru a aduce ori a împlini o apropiere mai tandră şi mai receptivă faţă de nevoile şi năzuinţele afective ale persoanei iubite.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Dacă plănuiţi unele evenimente sociale, acestea vor prezenta rezultatul scontat. Vi se mai arată şi o zi fantastică în cuplu, în dragoste, precum şi în treburi ce ţin de afaceri sau contracte.

 

TAUR: Vi se arată o zi cu întâmplări şi reuşite de bun augur în plan profesional. Veţi obţine și respectul şi admiraţia superiorilor de la job. În legătura cu sănătatea, indiciile astrale par a vă fi ceva mai liniştitoare.

 

GEMENI: Aveţi parte de o zi fabuloasă pentru studiu şi alte chestiuni ce implică o doză înaltă de concentrare intelectuală. Este o zi fastă și pentru călătorii şi evoluţie spirituală. În amor vi se arată evenimente fericite.

 

RAC: Este o zi destul de bună în plan afectiv. Mai puteţi obţine şi un mic câștig la bani. În relaţia cu membrii familiei, evenimentele acestei zile vă vor oferi o bună satisfacţie, dar şi o minunată înţelegere emoţională.

 

LEU: Astrele vă indică o zi cu tandreţe, afecţiune şi înţelegere în viaţa sentimentală. Veţi avea parte de succes şi în afaceri. Se mai arată că veţi dispune şi de o doză bună de concentrare mentală.

 

FECIOARA: Veţi obţine indicii mai favorabile legate de starea generală de sănătate. La locul de muncă totul va decurge în ordine. Puteţi realiza şi unele venituri frumoase în plan financiar.

 

BALANŢA: Vi se arată o zi cu şansă şi cu satisfacţii în viaţa amoroasă. Este o zi favorabilă pentru acele doamne care îşi propun să ofere lumii un copil! Vă veţi manifesta mai cumva mai radianţi şi cu mai multă încredere în sine.

 

SCORPION: Este o zi fastă pentru a vă apropia, în plan afectiv, mai puternic de membrii familiei. Amenajările ce ţin de cămin vor fi de un real succes. Aveţi parte de o zi benefică şi pentru regenerare emoţională.

 

SĂGETĂTOR: Veţi reliefa o stare de spirit ceva mai plăcută şi vă veţi adapta relativ rapid la mai orice circumstanţă ivită. Este o zi foarte fastă și pentru întâlniri şi ieşiri alături de prieteni, câştigând aprecierea și respectul acestora.

 

CAPRICORN: Aveţi parte de aspectări astrale cu spor în chestiuni ce ţin de bani. Totodată, şi în planul carierei indiciile celeste vă sunt susţinute, reliefându-se o reuşită profesională chiar importantă.

 

VĂRSĂTOR: Vă veţi arăta cumva mai sensibili, visători şi romantici. Aveţi parte şi de aspectări astrologice minunate pentru studiu şi evaluări, putând repurta un veritabil succes! Se arată că veţi primi şi unele veşti încântătoare.

 

PEŞTI: Este o zi prielnică pentru a vă amplifica bunele energii de ordin sentimental și spiritual. Veţi surprinde emoţii pozitive şi veţi obţine şi un succes clar în chestiuni de ţin de bani şi de resurse.

 

Dragii mei, să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul este cel care dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *