Focar de COVID-19 la o firmă cunoscută

Încă un focar de infecție cu noul coronavirus a apărut astăzi la Sebeș în județul Alba, 27 de angajați ai unei firme din județ fiind depistați pozitiv la testarea pentru noul coronavirus. Situația este complicată de faptul că cei contaminați locuiesc în mai multe localități din județ.

Potrivit surselor ziarulunirea.ro, firma unde a fost descoperit focarul de coronavirus este Alpin 57 Lux din Sebeș, o firmă de înghețată.

DSP Alba a demarat ca de fiecare dată 2 anchete (una epidemiologică și una a inspectorilor sanitari) așa cum prevede legislația în vigoare.

Primele măsuri luate de DSP au constat în transportul celor pozitivi la spitalele de specialitate, izolarea contacților direcți și suspendarea temporară a activității operatorului economic pâna la finalizarea anchetelor și până la efectuarea operațiunilor de igienizare generală și dezinfecție în unitate.

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *