Încă o investiție pe bani europeni în Deva – Grădinița din cartierul Deva Nouă

Am fost astăzi pe teren, în locația ,,Deva Nouă”, cartierul Orizont 2 pentru a vedea stadiul lucrărilor la noua grădiniță cu program normal care se construiește acolo.

Investiția de 2,7 milioane de lei este finanțată din fonduri europene prin  Ministerul Educației Naționale.

La acești bani se adaugă încă aproape 200 de mii de euro de la bugetul local care se investesc în lucrări exterioare necesare (teren de sport, loc de joacă, groapă de nisip, alei, locuri de parcare etc.). Tot ce înseamnă infrastructură, drum de acces vor fi realizate din bugetul local.

Aici vor funcționa 4 grupe de grădiniță (80 de copii).

Lucrările de execuție a grădiniței au început în primăvara acestui an. În luna octombrie a acestui an se va realiza recepția lucrărilor de construcție grădiniței.

 

Vom avea o grădiniță modernă cu toate condițiile necesare unei educații de calitate pentru micuții noștri.

 

Continuăm să construim creșe, grădinițe și am reușit să atragem fondurile necesare pentru a realiza aceste obiective importante pentru municipiul Deva.

În Deva există un deficit de locuri la creșe și grădinițe. Părinții au nevoie de astfel de investiții ca să își poată duce copiii la grădinițe cu program normal sau prelungit, în funcție de locul de muncă al fiecăruia.

 

Investiția în copiii noștri este o investiție în viitorul comunității noastre.

 

 

Nicolae-Florin Oancea

Primarul Municipiului Deva

 

#SusținemEducația

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *