Incredibilele colecții ale hunedorenilor

Crama din dulap

Colecţia lui te poate îmbăta instantaneu

Lucian Bornemisa şi „crama din dulap”

Hunedoreanul Lucian Bornemisa este colecţionar din anul 1964. De atunci colecţiile sale de timbre,  insigne, monezi, brichete, vederi, cărţi vechi au crescut continuu.  Însă una dintre cele mai originale colecţii ale lui Lucian Bornemisa rămâne „crama  din dulap”  aflată chiar în locuinţa hunedoreanului. A fost de ajuns un cadou cu „schepsis”  făcut acum 40 de ani pentru ca hunedoreanul să inventeze o nouă colecţie.  „Un prieten mi-a făcut cadou de ziua mea, prin 1974, o sticlă de şampanie pe care scria „Se va deschide în anul 2000”. Nu am deschis-o atunci, dar am început din acel moment să adun sticle de şampanie şi de vin”, îşi aminteşte Lucian Bornemisa.

Biblioteca s-a transformat în…Murfatlar

În 1977, hunedoreanul a primit cadou 5000 de lei ca să-şi cumpere cu banii jos o garnitură de mobilă. Inventiv, a ales un sistem de plată în rate.  După achitarea avansului i-au rămas 4500 de lei de cheltuială. „Ce credeţi că am făcut cu banii? Mi-am îmbogăţit colecţia de vinuri. Am cumpărat toată selecţia de Murfatlar cu pedigree de la Gostat,  circa 60 de butelii.  Erau vinuri din recolta  1968-1970, vechi şi la acea dată.  Preţul unei butelii a variat între 70 şi 100 de lei. Cel mai scump vin cumpărat atunci era îmbuteliat în sticle de 650 ml, o raritate în materie. Mai am o singură sticlă de acest tip ”, spune colecţionarul.

De atunci în colecţia lui Lucian Bornemisa şi-au găsit locul peste 300 de sticle de şampanie şi vin, achiziţionate în Grecia, Rusia, Polonia, Ungaria, Austria şi Italia.

 Gustul timpurilor apuse

Pentru că ţine ca la ochii din cap la colecţia sa, Lucian Bornemisa nu se îndură decât arareori să bea din ea. „La un eveniment deosebit sau dacă observ ceva dubios la dopul sticlei, atunci desfac butelia. E întotdeuna un eveniment în familie”, spune colecţionarul. Ultima dată s-a întâmplat cu mult timp în urmă când, la penultima sticlă de Murfatlar din 1968, s-a uscat dopul. Ce gust are un vin vechi de 36 de ani? „Nu are nimic în comun cu un vin obişnuit. Consistenţa lui este asemănătoare cu uleiul, iar gustul are o tuşă fenomenală de struguri amestecat cu o aromă unică de butoi. În plus, este mult mai tare decât orice vin obişnuit. Se bea numai cu degetarul”, explică Lucian Bornemisa.

Deveanul îşi ţine colecţia într-un dulap special amenajat.

Reguli pentru sticle

„Nu pot să asigur aşa cum ar trebui, o temperatură constantă a mediului. Dar respect totuşi câteva reguli minimale pentru ca să nu se strice conţinutul buteliilor. Una din reguli este ca sticlele să stea culcate de aşa manieră încât dopul să fie permanent umectat de lichid. Altfel se usucă şi cade în sticlă compromiţând conţinutul”, spune hunedoreanul.

Acesta mărturiseşte că şi-ar fi dorit să aibă în colecţia de vinuri şi o butelie de şampanie franţuzească Don Perignon”,  de colecţie. Nici o şansă însă. Preţul ei poate ajunge şi la 100.000 de euro.

Ce au în comun ceasurile grănicerilor cu maşinile de epocă?

Ar putea fi un fel de „ora pe glob” retro

Din casa lui se dă ora exactă, din inima sutelor de ceasuri pe care se străduiește să le strângă încă din clasa a IV-a. Și acum îl are pe primul: un ceas ”Racheta”, mare ”cât un apometru”. De atunci a bătut țara în lung și în lat, cumpărând ceasuri ale CFR-ului, precum și pe cele ale grănicerilor. Se laudă că are ”cea mai mare colecție de ceasuri din țară, după Muzeul Ceasurilor”. Este vorba despre Nicolae Gherghin, un petroșănean de 47 de ani, de profesie consilier juridic.

Ceasuri care măsurau timpul în Imperiul Austro-Ungar

De ani buni colecționează două categorii de ceasuri: ceasuri CFR, personalizate, care au aparținut conductorilor de tren și șefilor de gară și ceasuri care au aparținut trupelor de grăniceri. Pe astea din urmă le consideră cele mai interesante.

”În întreaga țară au fost vreo 6.000 și ceva, iar eu am câteva bucăți. Pot spune că sunt foarte rare, dar pentru mine sunt interesante, fiindcă aici, în Valea Jiului, a fost granița cu Imperiul Austro-Ungar, pe Defileul Jiului era vamă. La vamă era un pichet de grăniceri, iar fiecare pichet avea un ceas. Acel ceas nu era al grănicerilor, era al pichetului. Adică atunci când se schimba ofiţerul de serviciu, venea şi scria într-un caiet. A trecut o vulpe, am împuşcat un urs, a trecut nea Ion cu căruţa încărcată cu ţuică şi scria ora la care s-au întâmplat toate astea”, ne povestește Nicolae Gherghin.

Unul dintre ceasurile grănicereşti.

Colecționarul tine însă, cel mai mult, la ceasul unui grănicer despre care, oricât s-a străduit, nu a reușit să afle nimic. ”Este fabricat în 1931, iar pe capacul lui scrie ”soldat Văgăun N”. Am încercat să aflu care a fost viața lui, dar nu am reușit, în arhivele primăriilor nu figurează nimeni cu acest nume, care să se fi născut sau să fi murit în zonă”, dezvăluie bărbatul.

Pe lângă ceasurile CFR şi cele ale grănicerilor, colecţia lui mai numără şi ceasuri cu tricolor, precum şi „unul rar şi interesant”, marca Movado. A luat premiul pentru design, un model similar aflându-se în muzeul din New York.

Colecţia de maşini retro

Pe lângă iubirea pentru ceasuri, a mai adăugat-o și pe cea pentru mașinile de epocă. A avut, la un moment dat, 28 de mașini. Acum are mai puține, fiindcă ”l-a terminat statul cu impozitele lui”. Tot la 10 ani și-a pus prima piesă și în această colecție: o plăcuță a unei motociclete Zundapp, din 1939.

Prima piesă din colecţie: placa motocicletei Zundapp, din 1939.

„Eram vreo patru, cinci copii la noi la bloc şi se începuse demolarea Centrului Vechi al Petroşaniului. Asta se întâmpla prin `77 şi noi ne jucam prin moloz. Sub dărâmăturile magazinului de electrice din Petroşani am descoperit o motocicletă veche, marca Zundapp, din 1939, din timpul războiului. Era ascunsă într-un beci care era zidit, împreună cu un pian. Muncitorii au băgat excavatorul, au spart beciul şi au spart pianul”, spune Nicolae Gherghin.

Nu a avut voie să ia motocicleta acasă, însă s-a ales cu plăcuţa ei, unde scrie seria, marca, precum şi emblema de pe rezervor. Le are şi acum, pe panoul de onoare, alături de toate comorile lui, adunate în zeci de ani.

La 18 ani, în timp ce lucra într-un atelier de reparații radio-tv, și-a luat prima mașină: un Fiat 600, la care a lucrat mai mult de un an. Supărat că nu a găsit toate piesele de care avea nevoie pe vremea aceea pentru a o recondiționa, a vândut-o.

Nicolae Gherghin şi Opel Kadett, una din cele şase vedetele-surori ale colecţiei sale

Însă niciodată nu și-ar vinde tipul de mașină care ”i-a marcat copilăria”, după cum singur ne mărturisește: Opel Kadett. Are şase exemplare, dintre care trei identice. „Opel Kadett este o maşină care mi-a marcat copilăria. Aveam în scară o vecină care avea un frate fugit în Austria de pe vremea lui Ceauşescu. Foarte mulţi ani la rând, în fiecare vară, venea cu un Opel Kadett, verde brotăcel. De câte ori venea, ne aduce bomboane, gume şi ne plimba cu maşina. Atât de mult îmi plăcea maşina aia, că mi-am jurat că o să-mi iau şi eu una când o să fiu mare. Uite că au trecut 35 de ani şi mi-am luat nu una, ci şase. Am trei identice şi trei cu alte caroserii”, îşi aminteşte Nicolae.

Colecţia,  foarte apreciată de „magneţi”

Ca să nu-şi mai deranjeze vecinii, şi-a cumpărat o casă de la un unchi de-a lui în zona Iscroni, din Aninoasa, zonă în care 90% dintre oameni nu au loc de muncă, supravieţuind din ajutoarele sociale şi furtul de cărbuni şi fier vechi. Pentru săracii Aninoasei, maşinile lui Nicolae au fost mană cerească. Mâncare pe săturate, băutură şi zeci de pachete de ţigări, dacă i-ar fi putut fura şi vinde „rablele” la fier vechi. Prin urmare, l-au călcat hoţii de 17 ori. Pentru că nu mai vrea şi-a 18-a oară, a găsit o soluţie inedită: şi-a mutat maşinile în curtea unui polițist din Petrila.

Dacia, niciodată o maşină de epocă

Supărarea mare este, însă, nu că au încercat hoţii să-i fure maşinile; e furios că ei au impresia că piesele din colecţia lui sunt rable, numai bune de dus la fier vechi. „Multă lume nu înţelege că maşinile astea au valoare, nu trebuie să fie privite ca un morman de fier vechi, ca un cupon Rabla. Unele sunt mai scumpe decât o maşină nouă, chiar dacă nu ajung la performanţele maşinilor de astăzi, nu au aer condiţionat, calculatoare, catalizator sau norme de poluare”, explică el.

Discuţia despre maşini se opreşte după ce motivează de ce în colecţia lui nu este nicio Dacie. Explicaţia e simplă: copiile proaste nu-i plac. „Daciile sunt comune. Sunt atâtea milioane de exemplare, încât nu merită să-mi cumpăr una, momentat. Merită aia care este în stare excelentă şi foarte veche. Dar, în rest, pe mine nu mă fascinează Dacia. Dacia este o copie proastă, o copie nereuşită a unei maşini franţuzeşti”, ne asigură bărbatul.

Documente semnate de Iorga şi Titulescu şi miliarde de mărci germane

1000 de miliarde de mărci, înscrisuri vechi, semnate de personalităţi, ceasuri de colecţie, cărţi poştale şi clasoare cu timbre cu mii de timbre! Toate fac parte din colecţia deveanului Eduard Cristoi. A început să colecţioneze timbre încă din clasa a doua, pasionat să înveţe, cu fiecare nouă marcă pe care o adăuga la colecţie, lucruri noi despre animale, păsări, cosmos, apoi personalităţi care mai de care: artişti, oameni politici, scriitori. “Prin anii ’70 nu prea erau multe de făcut, iar filatelia este o ocazie extraordinară de a învăţa lucruri noi şi de a-ţi dezvolta cultura generală: sunt timbre emise în diferite momente, care evocă istoria unei ţări, cu tot ce înseamnă asta: literatură, arte, preşedinţi… Există timbre cu Lenin, aşa cum sunt unele cu Elvis Presley, cu Brâncuşi, dar şi cu Michael Jackson! România a fost printre primele ţări din lume care a introdus timbrele. E vorba despre celebrul cap de bour, tipărit în Moldova, la Iaşi, în 1858, la 18 ani după apariţia timbrului în Marea Britanie. Valoarea celui mai ieftin asemenea timbru românesc era de 27 de parale, reprezentând un sfert din valoarea unui franc francez. Pe lângă timbre, sunt şi o mulţime de cărţi poştale valoroase. Unele dintre cele mai preţioase sunt cărţile poştale care au fost duse la destinaţie cu zepelinul”, povesteşte Eduard Cristoi. El însuşi are sute de ilustrare vechi, albume întregi amintind de Bucureştiul de altădată, dar şi de oraşele Deva şi Hunedoara.

Documente semnate de Iorga, Titulescu, Goga şi Sadoveanu

Unul dintre cele mai valoroase obiecte din colecţia deveanului este “Apelul pentru români”, pentru înfiinţarea Fundaţiei “Mihai Kogălniceanu”, semnat de 14 personalităţi ale României.

Cel mai mult, însă, deveanul ţine la un document extrem de preţios, “Apelul pentru români”, pentru înfiinţarea Fundaţiei “Mihai Kogălniceanu”, semnat de 14 personalităţi, printre care Nicolae Iorga, Mitropolitul Moldovei – Nicodim, Nicolae Titulescu, Octavian Goga, Mihail Sadoveanu, Gh. I. Brătianu, C.I. Brătianu, Pamfil Şeicaru. A plătit pentru el 1.500 de lei, însă spune că, acum, nu l-ar da nici pentru 1.000 de euro! Ceasuri de tot soiul, unele delicate, de argint, dar şi un ceas de aur, plus o colecţie impresionantă de numismatică.

Miliardele fără valoare

Printre obiectele adunate de Eduard Cristoi se numără şi o impresionantă colecţie de bancnote

Câte un leu românesc, foarte vechi, dar şi sute şi mii de miliarde de mărci(!) din perioada interbelică, înainte de marele crah financiar din 1929, când banii ajunseseră să nu mai aibă nicio valoare! Cea mai veche bancnotă pe care o are este o bancnotă austro-ungară de cinci lei din 1841, care a circulat în Transilvania şi care echivala cu cinci coroane. Ce se va întâmpla cu toate aceste obiecte valoroase, într-o zi? Familia Cristoi nu are copii, aşa că deveanul, membru fondator al Hobby Club Deva, nu are cui să le lase moştenire. În schimb, intenţionează să înfiinţeze un muzeu. Un muzeu care să-i reunească pasiunile şi să dea continuitate celor câteva zeci de ani în care, cu perseverenţă, Eduard Cristoi a adunat unele dintre cele mai preţioase obiecte pe care le-a găsit. Până atunci însă, toate colecţiile sunt păstrate sub cheie în diferite safeuri, la loc sigur.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *