Liderii sindicali, în scandalul salarizării: ”Mergem și la mitinguri și la pichetări, vom participa la tot ce se organizează”

Majorările salariale promise de social-democrați în campania electorală se amână. Desi inițial se anunțau majorări de la 1 iulie 2017, ministrulMuncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că angajații de la stat vor beneficia de o creștere a salariilor cu 25% doar de la 1 ianuarie 2018, urmând ca diferența să fie acordată începând cu 1 martie 2018. Mai mult, miercuri are loc votul final al Legii salarizării bugetarilor în Camera Deputaților.

„De la 1 ianuarie 2018, toți bugetarii vor avea o creștere a salariului brut de 25%. De la 1 martie 2018, încă 25% pentru profesori, care, adăugat la creșterea de 25%, înseamnă de fapt o creștere de 50%. Tot de la 1 martie, medicii și asistentele au creșteri de peste 100%, ajungând la nivelul grilei din 2022. Este varianta cu care noi vom intra în comisie. Ar fi trebuit să intrăm de la 1 ianuarie (2018 – n.r.), dar au fost foarte multe amendamente pe care noi le-am acceptat la Senat și la Camera Deputaților”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, la Antena 3.

Deputatul PNL Lucian Heiuș, îi acuză pe cei din PSD că i-au mințit pe bugetari, atât în campania electorală, cât și din momentul în care au preluat guvernarea.

”Din păcate, pentru cei peste 1,2 milioane de bugetari s-a dovedit, încă o dată, că PSD-ul i-a mințit atât în campania electorală, cât și în aceste câteva luni de guvernare. Ceea ce noi spuneam, că legea salarizării unitare nu va rezolva nimic din problemele reale ale bugetarilor României, respectiv nu va așeza funcția publică și salarizarea funcționarilor publici în funcție de importanța socială a muncii pe care o prestează fiecare, se adeverește. Mai pierzători pe această lege, din păcate, sunt primarii, cărora trebuiau să li se ajusteze indemnizațiile, care ar fi trebuit să fie în funcție de importanța pe care o are un primar, adică trebuiau mărite substanțial. Și nici lor nu li se va mări de la 1 iulie, cum s-a promis”, a declarat Lucian Heiuș.

Deputatul mai este de părere că, ”în lipsa fondurilor bugetare și din cauza prea multor promisiuni care s-au făcut și nici nu pot fi onorate, nici de la 1 ianuarie aceste creșteri salariale nu vor intra în plată”.

Există bani pentru aceste majorări? De unde?

”Banii, în principiu, întotdeauna există în buget. Dacă renunți la investiții și la alte cheltuieli utilitare, poți să duci banii în salarizare. Dar noi trebuie să ne încadrăm în niște anvelope salariale pentru anul acesta. Nu putem să depășim mai mult de 7,8% din PIB pentru salarii, iar anul viitor am înțeles că se va apropia la 9% din PIB ca să poată da aceste salarii. Dispensa între 7,8  și 9%  vor fi bani luați din investiții, investiții care ar crea plus valoare în economie și ar duce la dezvoltarea țării. Din păcate, PSD-ul nu se pricepe decât să cheltuiască bani. Nu sunt în stare să creeze bani pentru stat și să așeze lucrurile așa cum sunt. Ei preferă să meargă în continuare pe această mită electorală și pe promisiuni care se dovedesc a fi neonorate și nerealiste”, mai spune deputatul Lucian Heiuș.

Ilie Toma, deputat PSD, a precizat că, deocamdată, nu dorește să facă vreun comentariu, întrucât se afla în plen, la dezbaterea amendamentelor pe legea menționată.

”Acum se dezbat amendamentele, după aceea povestim. Deocamdată legea este în vot. Nu am ce să vă declar, pentru moment. Acum discutăm legea. Avem un lider de grup, nu eu sunt”, susține Ilie Toma.

Președintele Uniuniunii Județene Sanitas Hunedoara-Deva, Lucia Vintilă, precizează că, pentru angajații din sănătate, această amânare nu reprezintă o noutate.

”Să știți că pentru noi nu este o noutate. Ne așteptam să fie și mai jos de 25% (majorarea salarială – n.r.). Și s-ar putea să fie, pentru că degeaba anunță ei și fac, dar până la 1 ianuarie este foarte mult timp. Când e vorba de așa ceva, este timp lung”, susține liderul sindical.

Lucia Vintilă mai menționează că așteaptă deciziile celor din conducerea centrală a sindicatului și abia după aceea poate spune dacă angajații din sistemul de sănătate se pregătesc de proteste.

”Noi am avut ieri Consiliul de Administrație, unde s-a hotărât că, în raport de ceea ce se întâmplă în toată țara și cu toate sindicatele, vom participa și noi la tot ce se organizează. Mergem și la mitinguri și la pichetări, vom participa la tot ce se organizează. Eu știu ce vom face? O să vedem, în raport de ceeace vom primi astăzi de la București”, declară liderul sindical.

 

Anamaria NEDELCOFF

Material în curs de actualizare…

 

Anamaria Nedelcoff

anamaria.nedelcoff@gmail.com

nedelcoff has 421 posts and counting.See all posts by nedelcoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *