Nu e oaie ca Draconul

Dan Constantin Marinescu, membru PNL Hunedoara:

În calitatea mea de președinte al Comisiei pentru Politici externe din PNL HD, mă simt obligat să dau o replică aberațiilor ministrului turismului, Mircea Titus Dobre cât și ale ministrului agriculturii PetreDaea din actualul Cabinet Grindeanu pe marginea acestui subiect important pentru țara noastră. Eu cred că nu este normal ca oaia, un animal umil și de sacrificiu, să devină simbolul de țară al României. Explicațiile ministrului Turismului, cum că și Spania are ca simbol taurul sau că Franța are ca simbol cocoșul, nu pot fi comparate cu propunerea lansată de aceștia, fie și din simplul motiv că că taurul ori cocoșul galic sunt, până la urmă, simboluri care exprimă puterea și îndârjirea, nicidecum supunerea, neputința, sacrificarea, care definesc oaia. Eu cred că imaginea poporului român nu trebuie să fie una de sacrificiu, asa cum desigur vor unii să pară, așa cum nu cred nici că imaginea unui popor umil nu cred că ne reprezintă. Dacă vrem să construim un brand de țară autentic, în jurul valorilor istorice și naționale ale acestui popor, atunci eu propun să avem în vedere Draconul dacic (lupul dacic cum îl mai denumesc unii) învelit în tricolor. Acesta este un simbol puternic și legendar, un simbol al curajului și al hotărârii care ne reprezintă încă de pe vremea strămoșilor daci, care foloseau acest simbol drept stindard de luptă. Draconul dacic este folosit și acum ca stindard în anumite unități militare iar una dintre cele mai apreciate firme de software din lume, Bitdefender, are ca simbol care-l definește draconul dacic, pe care l-a făcut deja cunoscut și apreciat pentru cei peste un miliard de utilizatori ai acestui produs informatic. Draconul dacic este un simbol care poate fi admirat și acum pe Columna lui Traian din Roma, pe monezile romane ale Daciei și pe Arcul lui Galerius din Salonic. Toate acestea cred că recomandă pe deplin Draconul dacic drept simbol al României turistice, un simbol în mod evident mult mai atractiv și evident mult mai demn de aprecierile oamenilor din întreaga lume decât umila oaie.

 

Notă: postările (text + foto) sunt preluate ca atare, fără modificări, de pe paginile de facebook ale autorilor. Titlurile aparțin redacției.

Alin Bena

alin.bena@gmail.com

bena has 103 posts and counting.See all posts by bena

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *