Măşti de protecţie pentru fiecare familie din Deva

După anunţul preşedintelui României, Klaus Iohannis, că măştile vor fi obligatorii începând din 15 mai, Primăria Deva a acționat pentru a se asigura că fiecare cetăţean va avea o astfel de mască. Primarul Devei, Florin Oancea, a anunţat că administraţia publică locală va repartiza tuturor locuinţelor din municipiu un pachet cu măşti. Majoritatea măştilor vin sub formă de donaţie din China, iar restul vor fi achiziţionate de către Primărie, din bugetul local. Pe lângă acestea, Primăria Deva va distribui 200 de combinezoane Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, Serviciului de Ambulanţă Judeţean Hunedoara şi SMURD Hunedoara.

„A plecat din China, vineri, transportul Cargo. A ajuns deja pe Otopeni. Urmează să aducem produsele: acea donaţie de 50.000 de măşti chirurgicale şi 200 de combinezoane. Cele 200 de combinezoane le vom repartiza Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, celor de la ambulanţă şi paramedicilor de la Salvital. Pe lângă cele 50.000 de măşti chirurgicale, Primăria va mai achiziţiona în următoarele zile încă 20.000 de măşti şi practic vom da fiecărei familii din municipiul Deva, fie că locuieşte la bloc, fie că locuieşte la casă, un pachet cu măşti pentru următoarea perioadă. Deci sunt 70.000 de măşti pe care în următoarele zile vom începe să le repartizăm fiecărei familii din municipiul Deva” a declarat primarul municipiului Deva, Florin Oancea.

 

Paul Muntean

Un comentariu la „Măşti de protecţie pentru fiecare familie din Deva

  • 27 aprilie 2020 la 21:23
    Permalink

    Populatia este de peste 50 000 de persoane . Cate pmasti vor fi intr-un pachet ? 🙂 🙂 🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *