A murit Costel Alic, fost prefect de Hunedoara și fost director al Complexului Energetic Hunedoara

A murit Costel Alic, fost prefect de Hunedoara, fost director al Complexului Energetic Hunedoara și președinte al Consiliului Județean Hunedoara. Fostul politician hunedorean ar fi împlinit în aprilie 67 de ani.

”Familia Alic anunță cu adâncă durere în suflet trecerea în neființă a celui care a fost Costel Alic (Bebe).

Trupul neînsuflețit se află depus la Capela Sfântul Alexandru din Deva, cu începere de azi, 24.01.2020, ora 17:00, iar slujba de pomenire se va ține între orele 18:00-18:30.

Înmormântarea va avea loc duminică, 26.01.2020, orele 12:30, la Cimitirul Bejan, din Deva.”


Costel Alic a deținut funcția de președinte al Consiliului Județean, începând cu 1992, fiind primul președinte de după 1989.

A fost în două rânduri prefect al județului: octombrie 1990 – aprilie 1992 și octombrie 1995 – decembrie 1996, apoi până în ianuarie 1997, director al Complexului Energetic Hunedoara.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *